Nu mi-e teamă să lupt ca să fiu văzut.
Masca nu-i pentru tine, ci pentru a-i proteja pe cei apropiați ție. (Christian Bale)

03.12.2011

Nimic nu este întâmplător!


Facem copii precum 11 metri. Un arbitru e suveranul iar noi tragem obligaţi la poartă. De fapt, portăriţa şi arbitrul complotează asupra jucătorului, răstimp în care el(nu El) trebuie "să nimerească" poarta şi să facă mulţi bani. Altfel va primi "roşu"! :)

De acum înainte ne alegem progenitura, în loc s-o suportăm: nimic nu-i mai enigmatic decât dorinţa de a avea copii, care este ultima noastră sacralitate.


Copilul nu mai este accidentul hazardului, ci fructul voinţei.

Cuplul decide momentul în care vrea să fie fertil, contracepţia suspendă forţa anonimă a instinctului: Natural este să faci dragoste, să dai viaţă este artificial. O naştere întrutotul programată este o responsabilitate zdrobitoare:vom fi răspunzători până la moarte de cel sau de cea care va veni pe lume!

Facem copii pentru tot felul de motive meschine:
pentru că ne simţim mai siguri, să ne prelungim viaţa prin ei, să reuşim prin ei să facem ceea ce noi am ratat.

Dar îi iubim pentru cele mai bune motive:prin simpla lor existenţă, ei ne dau peste cap proiecţiile noastre narcisiste, ne dejoacă întruna aşteptările.

Minune a celui nou-născut, care se instalează de la început în registrul surprizei:
nu confirmă nimic, deconcertează, întruchipează alteritatea.

Fiecare crezând că lucrează la propria sa fericire, lucrează de fapt la reînnoirea umanităţii.

În această dialectică a intenţiilor particulare şi a scopurilor generale, culmea egoismului este şi culmea altruismului
.

Dar de fapt suntem în plină creaţie de noi forme familiale, trăim angoasa tranziţiei şi nu spaima sfârşitului.

Sexualitate legată de procreaţie ieri, sexualitate deconectată de procreaţie azi " :)))) "
procreaţie detaşată de sexualitate mâine, făcând inutilă intervenţia unor părinţi...
Pascal Bruckner


Aşa că să nu vă mai mire că a-ţi "vrea" sau că simţiţi nevoia să faceţi dragoste cu soţia, amanta sau vecina... doar că v-aţi ciocnit supăraţi fiind, şi vă iese... doar un coit de rutină!
...Sau dimpotrivă revărsare hormonală PURĂ.
Acum, cuvântul "pasional" va fi doar de împrumut sau...... doar în capul preotesei feminine, care este de fapt şi cea care stabileşte: Ce este "pasiune" şi Ce nu, când poate începe sau dacă... sunt îndeplinite întrutotul condiţiile
.

Un comentariu:

  1. Eu cred că cele mai reuşite progenituri sunt cele concepute într-un moment de pasiune intensă, fără pregătirile preliminarii. Mă refer, desigur, la un cuplu sănătos, compatibil şi în care partenerii se iubesc.
    Fiindcă eu zic că nicio premeditare, oricât de atentă, nu poate substitui iubirea şi nici momentul acela de beatitudine pe care amândoi îl trăiesc în momentul conceperii. E un ceva aparte care devine incompatibil cu excesul de control pe care partenerii îl au atunci când programează o sarcină.
    Amândoi ar tb să fie ameţiţi de iubire, dorinţă şi plăcere.
    Cu toate astea, sau tocmai de aceea, o femeie conştientă de sine va şti de atunci că a rămas însărcinată. Dacă e suficient de atentă, ea poate şti chiar şi sexul copilului zămislit în acel moment.

    RăspundețiȘtergere

Căutati pe acest blog