Nu mi-e teamă să lupt ca să fiu văzut.
Masca nu-i pentru tine, ci pentru a-i proteja pe cei apropiați ție. (Christian Bale)

29.11.2013

România sau obsesia NEvinovăției

Nu știu cum se face dar românia este bântuită de fantoma vinovăției. Există o anume cochetare și cochetărie cu compromisul atât de profundă, astfel încât s-a cristalizat în nația asta o stare latentă de nevinovăție. Cotropirea nației, nevoia de apărarea a sărăciei și mai apoi a orgoliului, a-profundarea securității... au dus inevitabil la buimăcirea totală familiei, de aici și o stare latentă individual-insituțională care vine să absolve orice act ajuns extrem sau definitoriu.

La nivel local-de Giurgiu există exemplul Lucian Iliescu-Victor Boiangiu conducători beligeranți de la revoluție până deunăzi de partide, însă, doar în aparență sau pe hârtie. Asta ce înseamnă? Că dacă te faci că te lupți și te întreci, după aceea te faci și că te doare. Simulare perfectă percepută și luată în gospodării și de populație.
 Exemplu devenit concret și involuntar la nivel național de USL!

Traducere: Pentru a da vina pe cineva ai nevoie de unul. Nicidecum în urma unui act legal, liber consimțit să-l poți depista firesc și normal pe vinovat...din cauze ALEATORII și să reglezi balanța cauzal-socială. No.
Altfel spus: Primul să-l învinovățească(contrazică pe celălalt)iar celălalt să se apere sau să scape. Motorul devine însăși acțiunea, însă o acțiune securizată, de strategie. Simularea nu e spontană, ea miroase. Așa este și în sânul societății. Nu poți simula un rol și după aceea să înțelegi că ai greșit. De ce? Pentru că și celălalt a simulat, când de fapt: A FOST PUS SĂ JOACE, deci să SIMULEZE. Iar când ești pus...înseamnă că și SFORARUL/patronul/Nato samd sunt de vină.
AFLAREA ÎN TREABĂ ABSOLVĂ ORICE ACȚIUNE, DECI ȘI VINA!
Esența este de a-ți câștiga dreptul de a arunca vina.

Când ești PUS de cineva înțelegi că regula jocului este falsă din start. Așa că FALSITATEA devine mama regulilor și a legii, iar populația a început să deprindă foarte bine asta și să-și creeze noi mecanisme de protecție, apărare și simulare.
Bărbații nu sunt vinovați că femeile pleacă la muncă în UK iar ei se sinucid
Femeile nu sunt vinovate că bărbații merg la curve și nu mai sunt bărbați.
Nici bărbații nu sunt vinovați că nu mai sunt bărbați pentru că termenul a suferit schimbări majore în optica feminină și socială. Nu poți bate, manipula și fura, să fii și bărbat și să fii și vinovat. Nu-i așa?

Profesorii dau vina pe părinți
Părinții dau vina pe profesori
Preoții dau vina pe televiziuni
Angajatorii dau vina CULMEA!! pe angajați!
Grasele dau vina pe romantismul surprinzător lipsă din bărbați
Pacienții dau vina pe doctori
Doctorii pe sistem.
Sistemul pe legi.
Femeile cu curul mare dau vina pe banii în plus ai partenerului
Cele cu sânii imenși pe bărbații care doar la asta se uită(inclusiv eu)
Politicienii dau vina pe Criză
Alegătorii dau vina pe politicieni. Și surprinzător s-au autoprostificat dorind pentru ei și familia lor să ajungă tot acolo.
Copii dau vina pe profesori.
Cei care fac dragoste dau vina pe cei care fac sex
Curvele dau vina pe bărbații care fac legile pentru că nu au o muncă onorabilă și plătibilă
Cei care fac sex pe cei care nu muncesc.
Miliardarii pe ceilalți că sunt leneși și proști
Simulacrele din presă dau vina pe politicieni că nu i-au învățat din timp parcursul succesului și realizării
Farmaciștii sunt singurii care nu dau vina pe nimeni. Și ei au mirosit că starea națiunii este clară de a lua medicamente preventiv din cauza bolii și a prostiei generalizate în care nu se sfiesc să intre.

Morala: Nu poți fi vinovat când ești condus de vinovăție când nu ai învățat nici să respecți și nici să iubești. Fututul acțiunii sau acțiunea fututului este seva. Tupeul este doar uleiul pentru a putea acoperi consecința...fututului. E drept la alte state seriozitatea și respectul mai salvează, la noi nu este cazul. Suntem nevinovații prostiei generalizate, sadicii cercului închis în căutarea de masochiști...pentru că n-au unde pleca.







02.11.2013

Jack și Rose


Mă trezesc și eu luat prin suprindere simțind că în mine recunosc un Jack Dowson și un Rose.
Ideea conturată, verificată ca pertinență în ecuația periculoasă a schimbării mă ia prin surprindere ca un  Balet al dracu suav de dual interior. Și iubesc tot cam ca un Jack și o Rose împotriva atâtor iceberguri colosale cu pretenție la unicitate, originalitate și tărie...a căldurii.

Nu e neapărat o asumare pe cât o măreție interioară pe care o simt continuu revărsată...și o dăruiesc.
Și șchiop dar și cu forța unui tsunami, uneori de aproape alteori de la distanță.
Frumusețea Vieții m-a învățat asta. Sau poate Cameron târziu.
Cotrobăit de atâta pasiune ancestrală de un Jack și o Rose, mă învăluie în mister și nebunie alte două ființe: Cossete și Gavroche care îmi dau dimensiunea întreagă/provocatoare a unui Dumnezeu plenar.

Animale, dușmani surprinzători, înfricoșate ale pasiunii...iubesc cu atâta pathos încât și eu mă sperii, de la atâta vitamine, recunoaștere! puritate și recunoștință. Iar în timpul ăsta Îngerul mamei îmi zboară năuc prin inimă spunându-mi că Irina e toată un înger...pe pământ, lovit, iubit, blestemat și hărăzit din lumina și întunericul celor sfinte și păgâne.

Un Jack și un Rose mă vor cotrobăi neîncetat prin vene, în inima atât de nebună, pe care o voi dărui aceleași frumuseți interioare care o cere, pentru înălțarea purității...parcă venită săraca de NICIUNDE...pentru eternitatea dragostei-con-știente, ba chiar raționale!
Acest dușman ultim atât de drag, atât de războinic în fața slăbiciunii generale...stereotipiilor grandioase.

Iubesc prostia pentru că iubirea poate să iasă atât de bine în evidență, prin constrast...prin frica tuturor de împlinire, prin ajutorul divin.
Rușine! Nu. Milă! Nu. Uitați-vă în inima voastră. Lăsați-vă  "ochelarii cumpărați". Faceți-o. Reîntoarceți-vă la Început: la un an, la cinci...sau chiar cincizeci.
Să mă adap din ea...pentru a fi eu însumi un izvor de Jack & Rose.

Îmi iubesc lacrimile? Care nu știu nici să iasă nici să stea, și nici să spele toate rufele atât pure ale haosului nostru al tuturor?? Da. Unicitatea lor nebună. Jack & Rose vă iubesc! atât de mult...
Parcă a-ți fi mântuire, exemplu abstract și atât natural tot-odată. :)
Plăsmuirilor ce sunteți.

Ps: Ce mișto și relaxant trebuie să fie să-ți reușească să fii o oama de tinichea sau căpcă1. inteligența să te ajute să treci peste. ca și..în alte cazuri cu ea să sări peste, dar, să cazi pe același senin cenușiu al grandioasei indiferențe care naște...dorințe...serioase.

Căutati pe acest blog