Consistenţa iubirii. Scoaterea ei din aparenţa...atrăgătoare

Legătura intrinsecă cu raţionalionalismul

Nu aş vrea să valorizez una din concluziile sau vorbele de duh ale marelui Balzac care a spus că pentru femei dragostea este precum prostituţia gândului ce nu aşează...şi care la bază porneşte din sentiment însă, vreau să mă declar aici împotriva a tot ceea ce se zice şi se simte: că Iubirea e doar “o stare” ce te face "să simţi". Ca şi cum ai deveni deodată, la un moment dat Alesul sau Marea generoasă...Graţia perfecţiunii, ceva între excitaţia sau stimularea divină şi moderaţia perfect comportamentală.

Iubirea, ca şi corolar al unei pleiade de însuşiri de sentimente nobile gata de a sacrifica sau a înţelege stările şi vibraţiile celuilalt, nu poate fi separată de raţiune.

“Iubeşti, nu gândeşti” Fals!

Pentru că altfel descompui părţi din construcţia ta până la alienare, dizolvi segemente importante din perspectiva ta, distrugi personalitatea involuntar a celuilalt sau îţi pierzi garantat din sensibilitate ori naturaleţe, asta, sperând că în copilărie ai asimilat-o...mergând, până la a nu mai avea încredere în propria-ţi fiinţă(inimă). Ca excepţie, poţi rămâne lângă partener de dragul copiilor, simulând o sumedenie de acţiuni pro şi contra însă nimic nu ţi poate ţine şi menţine respectul şi tandreţea lângă persoana la care Destinul, te obligă cu dumnezeire să îmbătrâneşti. Plus că, unul din cei doi simte că celălalt... de abia aşteaptă să poată părăsi barca la o primă conjunctură norocoasă, a se citi sigură...cu garanţii şi motivaţii grase, financiare. Raţiunea e balanţa, e cântarul tuturor evenimentelor cognitive şi revelatoare din fiinţa ta!

E simpatic foc, cum unii cred că “raţiunea” o foloseşti sau mai bine zis: ne e dată numai în favoarea noastră, a muşchilor, a boaşelor şi a copiilor lor(săracele)!

Raţiunea reglează extremele, ieşirile, aventurile de-o noapte: de-o zi sau de-o după amiază. Tot ea meditează, linişteşte şi înţelege manifestările hazardului.

Iubitorii, susţinătorii “trăirii clipei” gândesc fără să clipească... în idea că totul este un “tăvălug”, şi că... sunt prea ocupaţi cu trăitul recte.. să “trăiască” şi să “iubescă”.

La ei, la grosieri, la maneliştii clipei, valul e val:vine, se ridică şi pleacă. Nu ştiu o viaţă întreagă ce i-a lovit şi de aceea, nici nu pot păstra în timp intensitatea optimă a sentimentelor pentru ei sau pentru partener. Este exact precum Cererea şi Oferta: dacă “cererea”e uriaşă asta am să vă...şi dau. Aşa că, zi de zi sub ochii noştrii oferta de căcat(scuzaţi) e într-o continuă creştere, mai uriaşă:)

Ce să facă aici “cererea”? Se specializează:şmecheri, viagarici, viagarişti, potenţaţi şi multi practici...Din păcate se îngraşă teritoriul previzibilităţii, a părerologilor-peste tot şi tot aşa se afânează pământul ghicitoarelor. Ca şi cum legile nescrise sunt de la Dumnezeu!!! Dar nu, blestemul nu este simţit! Nici nu poate!!! Pentru că în cultura acestui popor sunt aproape excluse raţiunea sau discernământul. De asta suntem şi răi de pitpalac şi sărăcim vertiginos spiritual.

Continuăm să gândim în căcănăria arhi-cunoscută că dacă ne agăţăm de muncă sau de responsabilităţile împovărătoare familiale, tre să fim şi iubiţi la modulul capră. Şi de aici, respectul şi frica să subordoneze grosier raţiunea şi menţinerea unei sensibilităţi, a unei inocenţe ce îşi poate păstra caracteristicile unei iubiri sălbatice dar şi libere desigur.

Avem aşadar dragilor liber la încorsetări(ne scapă de discernământ şi de funcţia enervantă a iertării),la frustrări, ca să scăpaţi cu faţa curată dar singuri(!!!)şi la ordine:liber la despotism! Călăriţi-vă! Vedeţi însă că aici e ca la facultate, la drept, 100000 pe loc. Pentru primul loc desigur, din cele două(2)posibile. Aşa că, al doilea se poate mulţumi cu clipele ce i se dau. “Dacă” , ”le merită”!?

ARGUMENT

“Raţionalismul” nu este numai gândire ştiinţifică, ci mai curând o metodă de igienizare a conştiinţei-adică o metodă ce nu mai trebuie să accepte orice. Astfel, separăm acum verificatul de neverificat, adevăratul de fals, cele auzite de cele văzute cu proprii ochi, lucrul preluat de cel gândit cu propria-mi minte, judecăţile bazate pe autoritatea tradiţiei de cele fundamentate pe autoritatea logicii şi a observaţiei. … Raţionalismul reuşeşte să-şi administreze produsele proprii tot atât de stângaci ca şi cărturarii Renaşterii, cu nemăsurata forfotă de tradiţii. De acum înainte se poate urmări un proces de inhibare intelectuală de sorginte raţionalistă, astfel încât aceasta ar putea lăsa impresia că funcţia sanitară şi defensivă a raţionalismului a înclinat balanţa în favoarea sa asupra productivului, cercetării şi emancipării. De fapt, asupra unor aşa-numiţi raţionalişti critici şi filosofi analitici planează suspiciunea că şi-au impus atât de mult metodele raţionale pentru că nu mai puteau ţine pasul cu gândirea multor altora, astfel încât, cu un resentiment înţelept, şi-au ridicat neînţelegerea la rang de severitate metodologică. Aici se poate observa o funcţie dintru început carcteristică raţionalismului, una pur negativă, filtrantă, defensivă.”(Sec.XVIII)

............

"Luminile nu pot face altceva decât să tragă concluziile:omul este de ne-luminat, pentru că el însuşi a constituit o falsă premisă a Luminilor. Omul nu-şi ajunge sieşi. El poartă în sine principiul întunecat al disimulării, iar acolo unde eul său îşi face apariţia, el nu poate radia ceea ce au promis toate Luminile:sclipirea raţiunii."

Critica ratiunii cinice -Peter Sloterdijk