Nu mi-e teamă să lupt ca să fiu văzut.
Masca nu-i pentru tine, ci pentru a-i proteja pe cei apropiați ție. (Christian Bale)

18.08.2013

Regele Cioabă a murit!

                                                            Mic corolar al regi-mului

Nu, nu a murit. A murit (din nou) noţiunea de"Rege"pentru a se revigora mai vechiul principiu: "Râde Ciob de oală spartă".

Termenul de rege la români este sinonim cu îmbuibarea, cu delăsarea, cu indiferenţa şi ignoranţa strălucitoare, care are puterea înzestrată social de a fi... in se si za bil!

"Regele" este similar şi îl asociem  cu văzutul sacilor în căruţă. Acel orgasm corect de altfel al nesimţirii ulterioare, şi asta deoarece include cele două părţi componente statale:social şi familial, din care "ajunsul" sau "împlinirea" recomandă statutul salutar şi retrograd de "burtăverde-cu ea la soare" în propria ogradă; iar de acolo implicarea formală care să-i menţină starea recunoscută.

În fond, vorbim(la nivel naţional) de menţinerea aparenţelor cu rolul de a ascunde problemele sub preş, de care ai habar, dar, te întrec toate prin dimensiunea uriaşă de care îţi pemiţi să stai la umbă, că ai sceptrul.

(Şi)ăsta, a stat până în ultimul moment al vieţii... mai mai că ar fi putut veni Maica Domnului să-i arate recunoaşterea Sa; să-i ofere viaţa cu porcuşori la proţap veşnică. Ceea ce, nu l-a deranjat nici cât negru sub unghie. De ce?  Pentru că a învăţat de la toţi ceilalţi că pe PĂMÂNT important este să bagi în tine şi-n cei dragi. Şi nu, nu este genocid pentru că a devenit port-popular: să simţi-pentru tine, autosuficienţa mediocrităţii trasă de altfel din securitatea ceauşescului neamului.

ps-de florile merilor
Diferenţa între un rege şi un preşedinte este dată de numărul de admiratori şi de interesaţi care îţi dă feedbackul necesar. Până la urmă, un preşedinte este un îmbuibat profesionist unde starea sănătăţii lui este dată de cantitatea de imbecilităţi gestionată până în momentul punerii în funcţie. De acolo educaţia de acasă îşi spune cuvântul, însă el ce face?... cosmetizează vorba care i dă pretenţia de cuvânt, pentru ca aceasta să ajungă literă de lege la prostimea nevoiaşă.

corolar: orice andreiradu-eminent al inteligenţei mioritice-cu tot cu porumbeii păcii este insuficient(dar necesar). pentru că: nu are funcţia de intrare în miezul dodoaşcei. aplombul intens al dimensiunii abordării sale prezintă sincope deoarece nu poate realiza Marea Ieşire din subiectivismul naţional, acea detaşare....de personal cu care se identifică. puţin mai mult.

8 comentarii:

  1. Câteodată eşti foarte dur, Jokerino. Ştiai?

    RăspundețiȘtergere
  2. Am marele avantaj că o fac cu dragoste. Acest laitmotiv al româniei trebuie cumva recunoscut, nu schimbat ci conştientizat. Plus că fac asta ca dragostea ta să rămână la fel de încrezătoare în propria-ţi fiinţă. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E adevărat că românul are multe de conştientizat.
      Dragostea mea...? :)
      Offf, Doamne, ce dor mi-e uneori de EL şi de dragostea noastră! Şi cât de departe e ea acum. E deja într-o...altă viaţă. :)

      Ștergere
  3. Eu am simţit dragostea din tine, pe aceea o valorizez. Că e intactă şi ai tu frânele...alea... tradiţionale de nu o laşi să zboare. Fie-ţi milă de ea. Laso, hrăneşte-o samd. :)

    RăspundețiȘtergere
  4. Dur pe dracu. Esti prea soft.

    Ion Iliescu: " Florin Cioaba a fost un om cumpatat."

    Misto, nu ?

    RăspundețiȘtergere
  5. :) Miza, are şi duritatatea un timp al ei.
    Plus de asta românia are politicienii pe care şi-i merită, după chipul şi asemănarea lor.
    Astfel de imbecilităţi a la iliescu sunt şlagăre în ochii familiei române.
    Şi este totuşi o voluptate dincolo de toate astea:aceea de a-i vedea şi cum îşi scot ochii singuri..treptat.

    RăspundețiȘtergere
  6. Off topic:
    Am ras de'am murit, mai ales ca abia cu ... 1 an in urma criticam pe undeva patetismul si religiozitatea de pleu a lui Puric.

    Maestrul Plesu, nefiind cititorul meu infocat... a reusit totusi sa execute maniera asta underground de'a'ti plange de fericire ca esti prost. Ma rog, el cu academia, noi cu lautaria... :)

    RăspundețiȘtergere
  7. http://www.youtube.com/watch?v=HM1Rk0JjWx8

    RăspundețiȘtergere

Căutati pe acest blog