Nu mi-e teamă să lupt ca să fiu văzut.
Masca nu-i pentru tine, ci pentru a-i proteja pe cei apropiați ție. (Christian Bale)

06.05.2011

Copilăria perpetuă...a inimii

                                                                             
                                        Muzica

"Nu cumva de dragul jocului, paideia(divertismentul), şi al relaxării râvnim muzica, la fel cum râvnim somnul şi băutura, care de asemenea nu sunt în sine importante şi serioase, ci doar plăcute şi alungătoare de griji?
Aşa folosesc unii muzica, iar la triada „somn” ”băutură” „muzică”, mai adaugă şi dansul.


Sau să spunem oare că muzica, în măsura în care, aşa cum gimnastica înviorează trupul, muzica, şi ea, cultivă un anumit ethos, obişnuindu-ne să gustăm în mod just virtutea?
Sau contribue-şi aceasta este, după părerea lui Aristotel, o a treia poziţie-la relaxarea spirituală şi la cunoaştere?
În prezent zice Aristotel, cei mai mulţi practică muzica de plăcere, dar cei vechi o clasificaseră în categoria educaţiei(paideia), pentru că însăşi natura cere ca nu numai să putem munci bine, dar să şi putem fi neocupaţi la fel de bine. Pentru că ne-munca este principiul general.


Funcţia recunoscută a muzicii a fost totdeauna cea a unui joc social nobil şi înălţător, punctul lui culminant fiind găsit deseori în exercitarea uluitoare a unei virtuozităţi excepţionale
JOHAN HUIZINGA-Homo ludens 
 



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Căutati pe acest blog