Nu mi-e teamă să lupt ca să fiu văzut.
Masca nu-i pentru tine, ci pentru a-i proteja pe cei apropiați ție. (Christian Bale)

24.04.2010

Platformele Pre-Imbecilizării

Săturaţi de bancuri, bârfe la orice masă, uşă sau gard şi alte asemenea neaşteptate oportunităţi de întâlnire cu misterul, mulţi dintre românaşii noştrii s-au hotărît dintro lehamite generalizată să-şi facă blog, twitter si/sau facebook.
baietas.jpg
Neputinţa mess-ului,a telefonului mobil, a ieşit la suprafaţă! Cuvintele necesare interlocutorului nostru(drag de cele mai multe ori)s-au dovedit a fi de prisos! Şi am zis nu! Nu ne oferă liniştea şi provocarea de care avem dar şi simţim nevoia. Cum să existăm la parametrii aşteptaţi dar şi doriţi de noi...
Am plâns, am vorbit, am impus, am cântat, am dat telefon, am transmis, ne-am făcut twitter si facebook, iar în cele din urmă ne-am oprit la blog. Întregul Cor al sufletelor copiate, căpiate sau confuze de atâta căutare mocnită a propriului adevăr, încearcă o nouă regrupare. Ultima, crede pesimistul, încă una optimistul. E cert nu ne mai încapem în propria piele, în era comunicaţiilor multiple. Românul guraliv şi frustrat de dispariţia scenei publice, a oricărui mijloc public de manifestare, încearcă să se facă auzit, luat în seamă!
Adio tradiţiilor de bază! Nu se mai poate trăi pur şi simplu!
Orgolioşii, vanitoşii, frustraţii de nevoi multiple sau de frumuseţe, pseudo-amanţii vor să fie neapărat localizaţi şi valorizaţi. Cei mai vânaţi şi cei mai interesanţi! In România nu se poate trăi decât VIP. Vânat, Interesant şi Prost. Pentru cel mai important devine să nu îţi dai seama sau să nu recunoşti.
Până la urmă... nu este nimic nelalocul lui aici şi de asemenea, nu că nu ar fi firesc să îţi doresti să fii urmărit, citit şi să fii un izvor principal de noi şi proaspete informaţii despre spaţiul local ori naţional... Păcatul parcă mai grosier este însă acelaşi, al suprasaturării, al încărcării Turnului Babel.
Impresionându-ţi (?!)semenii, ajutându-i cu ce este corect, nu înseamnă că-i îndrumi către cele lipseşte cu adevărat. Simpla informare cu căcaturi politice şi sociale(cu sau fără foto)nu foloseşte decât nevoii banalizate, bagatelizate, NErespectate din ce în ce...şi pe bună dreptate! O informaţie este în spaţiul virtual precum un peşte întrun ocean. Originalitatea fără un pic de har nu-şi atinge ţinta. Dintrun prost să te transformi într-unul mai prost, manipulat-sistemizat. Iar un banal informator pentru prieten(coleg) sau duşman... cade uşor deşănţat sau în orice caz sigur cu iz viciat, asta numai daca ne gîndim care e moda si trend-ul pe meleagurile noastre.
Vizavi de partea de divertisment(autor-cititor) găleţile de ţâţe sau Huedinul, nu bucură pe nimeni mai mult de 10 minute fiecare, aşa că dincolo de cărţile tehnice, de informatorii oficiali sau sentimentali, rolul twitter-ului al facebook-ului sau al blogului, a devenit unul important. Dar în Ce?
Sunt idealişti (cu o cantitate acceptabilă de iluzii la ei) cei care spun că viaţa constă în detalii sau în lucrurile mici, pentru că de-busolarea are aici o funcţie pe care cei mai mulţi o minimalizează manipulând la greu, cinstit vorbind sau corect mă rog. Aşa că vor merita să fie zgâlţâiţi. De ce să creeze Contra-Sens.
PS Scrieţi scrieţi, malahia ei de viaţă, însă nu pierdeţi emoţia, de a trăi! Fricoşilor. Contra-amanţilor ce sunteţi.

12 comentarii:

  1. Sunt de acord, toata lumea are acum blog dar asta nu inseamna mare lucru sau nu inseamna nimic si sa iti spun de ce: atunci cand deontolog fiind postezi o problema, tragi un semnal de alarma, ai impresia ca printre vizitatori (aici depinde de vechimea blogului cu referire la numarul lor) printre toti oamenii care citesc postarile, vor fi si cei care te vor asista in rezolvare sau vor posta ei insisi solutia, insa majoritatea (parafrazez aici) vine se uita pipaie si pleaca; cel mult lasa un comentariu dar atat. Mai sunt si cazuri care prin numarul mare de raspunsuri ajung in presa dar cate astfel de "petitii" isi gasesc rezolvarea? Blogul este dreptul la replica in mod superficial in care tu nu contezi decat pentru cei care rezoneaza cu tine - partea buna - dar care nu pot sau nu fac nimic - problemele raman.

    RăspundețiȘtergere
  2. Cred ca stiu cine esti si marturisesc faptul ca sunt impresionata! Multumesc de vizita pe blogul meu si sa ne citim cu drag :)

    RăspundețiȘtergere
  3. -Ai vrea tu sa stii cine sunt!
    Eu unul sper sa ne citim cu spor:)

    RăspundețiȘtergere
  4. Geo eu nu doresc sa iau in calcul partea "buna"(fireasca in orice... pana la urma)ci ceea CE RAMANE. Semnificativul. Esenta. De asemenea, nu pot sa nu detectez Ipocrizia, fariseismul desantat public sau pledoaria jegoasa pentru imagine. De aceea voi taxa tot ce cosmetizeaza fiinta si spirit pentru al subordona diferitelor interese.
    Devine o adevarata distractie..Dincolo de bine si de rau

    RăspundețiȘtergere
  5. As vrea, dar daca nu esti cine cred si nici nu vrei sa-mi spui, nu-i niciun bai, pentru ca da, ne vom citi cu spor :)

    RăspundețiȘtergere
  6. oo da ce rau esti bree!!
    te-am adaugat si eu in lista de blogeri...sa te tin sunt observatie :P

    RăspundețiȘtergere
  7. BadGirl featuring Pisy ma predau totalmente.
    Seduce Me...

    RăspundețiȘtergere
  8. De obicei cand pui o poza este frumos sa lasi si sursa de unde ai luat o, nu sa o micsorezi ca sa nu se mai vada ;)

    RăspundețiȘtergere
  9. A fost luata la repezeala.., alegerea ei nu a insemnat o preocupare minutioasa.
    Nah ce sa zic, tipic feminin: acul e bomba sfarstului de secol,prin fanul poeto-atmosferic al taranului:))
    Daca mai ai remarci asa profunde te astept...

    RăspundețiȘtergere
  10. "Nu este frumos sa lasi sursa"
    Ingeras sau Ingras, nu stiu la voi.. frumos e si cel mai cautat individ al FBi-ului. Desi cautati destul de mult(pe)la buzunare:))

    RăspundețiȘtergere
  11. Vezi mai cand ti-am spus ca m-am ratat ca bloggeras?Sac! Stiu ca nu-ti place expresia sau mai bine spus cuvantul:P.
    Toti au blog, deci si eu am, asadar, m-am ratat ca persoana. Trebuia sa ma apuc direct sa scriu carit:)). Mi s-a spus destul in ultimele vreo 2-3 zile ca ar trebui sa public ce scriu, ca sa ma critice toti, ca doar toti se cred mari critici. Serios ca mi-ar trebui cateva lectii bune despre cum sa fac metafore, sa vorbesc codat si frumos cica, pentru ca nu se cuvine ca o domnisoara cu pretentii sa vorbeasca obscen.

    RăspundețiȘtergere
  12. Nebuna frumoasa...ludico-cinico..ce esti:))

    RăspundețiȘtergere

Căutati pe acest blog