Romanii? Nu trăiesc! Sau inima... ca o şpagă!?

Chirurgia pe pacientul şpăgar? Da. Inima lui o recomandă.

Zicese că 3 din 10 români dau spagă? Serios? Cei rămaşi cu siguranţă au avut o „zi bună”.
Dincolo de aceste hai să le zicem estimări ori păreri multiple legate de chestiuni mai mult sau mai puţin echivoce în societatea noastră, tendinţele sunt din ce în ce mai evidente, iar ele iau conotaţii mai periculoase decât lasă să se întrevadă.
Aşa că eu văd în această situaţie, o dimensiune crescândă a şpăgii, a persistenţei ei în mentalul colectiv.... în fapt o extrapolare de influenţe nefaste în însuşi simţirea şi percepţia românului de astăzi. Aşa că pornesc de la nişte ipoteze pe care le văd veridice.

Şpaga, între frica de a râmâne nemâncat sau „de căruţa... ochiului lumii”
Şpaga, între frica nevalorizării şi oftica îndepărtării firescului
Şpaga, între teama de a nu fi iubit şi a nu-ţi fi ţie îndeajuns.
Numai punem la socoteală frica de moarte că i se întrevede preponderenţa.

Ei mănâncă, dorm, fac treabă şi caută recreere în plăceri proprii diferite. Acţiunea lor intimă nu este însă dezinteresată. Plăcerea, necesitatea reprezintă surplusul!!? De ce, probabil vă întrebaţi?
Răspunsul este că: nu-şi simt plăcerea. Nimic nu-i asigură Şi asta o simt pe propria piele şi doare al dracului de mult. Pentru asta scot din buzunare.
Iată „inima”... şi adevărata ei bătaie, pe de lături. În fapt fiind „Noua oxigenare”
Ce s-ar putea desprinde de aici. Românul de la atâta „făcut” şi de la atâta „vorbit”, a început să i se facă silă de el...şi bineînţeles de CELĂLALT.
Repet, fără să mă strofoc prea tare: românii „fac ceva”, ei nu nasc! Nu crează, ei „realizează”după un plan verificat(de alţii). Ei acţionează...ei „gândesc”.
Şi tocmai din această cauză caută a perpetua valoarea pentru a se folosi de ea, purtând numele generic de”deştept”.
Într-un fel sau în altul, ca să trăieşti „trebuie” să-ţi calculezi şansele! Bineînţeles că trebuie să fii pregătit pentru asta: să înfrunţi, să înţelegi, să-ţi doreşti, să vrei apărându-te negând ceea ce nu este pus în joc, în cel social.
Tertipurile de aceea rămân apanajul fără echivoc al inteligenţei. De aici, toată suflarea părintească se mulţumeşte cu cei 50% obţinuţi din deşteptăciunea(diferite automatisme) acumulată sau moştenită. Dincolo de ea, se pierd. Cu inteligenţă, cu tertipuri mai puţin credibile sau fără, ei nu trăiesc a simţi binele/răul cum se transformă odată!! Intempestivul î-ţi trânteşte uşa în nas, în suflet? Nu! Ei simt doar „ceva”.
Fiecare ştie însă...că poate(?) cuprinde şi înţelege, întregul îi scapă. Aici e frumos şi e de cascadorii râsului. Însă el nu simte!
Dacă înainte cerutul (sau aşteptarea) banului, a şpăgii prin oferirea de ţigări, cafea, whisky, aveau scopul de grăbire, de întâietate, ba chiar de importanţă în faţa Celuilalt, astăzi şpaga sugerează...dincolo de scrâşnetul crizat al supravieţuirii, o lipsă de AFECTIVITATE, înlocuită... cu un suprlus.

De atâta dat în servicii sociale, românul a ajuns la fundul sacului! S-au dat atât de multe...aşa pare, astfel încât în prezent dacă nu dai ceva pe lângă serviciul solicitat.......eşti considerat din oficiu nesimţit, tradus în timpurile astea insuficient... de corect! Nu-i mai puţin adevărat că acest cuvânt ”ne-simţit”(!!!)este folosit mai tot timpul de cei care... niciodată n-au simţit mare lucru..decât obligaţia de a „face” sau chiar de a „simţi” ceea ce TREBUIE Făcut pentru rezolvarea Ceva-ului ăla. Pentru împlinirea a „ceva”.
Suntem aşadar în ţinutul întâplării şi cumulării neostoite de stres...mioritic. Iată ceea ce este GRAV. La rândul lui, cuvântul „trebuie” nu reprezintă decăt vehicolul copierii autiste al unui social tembel şi învechit. El se impune în sânul funcţionării şi funcţionariatului, a desfăşurării oricăror forme organizaţionale, familiale cât şi instituţionale! Şi tot un principal vehicol se dovedeşte pentru dimensiunea manipulării, a prostiei centrale...aflate în măduva sistemul nervos a mioriticului de catifea ori de marginea şanţului.
Întrebarea fireasacă (re)vine: Ne-am săturat? La unison este acelaşi „da” , care aplatizează tot ce prinde în cale. De unde şi hitul „Laso bă că merge aşa...ne-am obişnuit cu ea.. Ne-am îndrăgostit de Ea:))

Observaţi cumva ceva neîntâmplător prin zonă? No!

Sila, plictiseala sau întâmplarea ce rezidă dintr-un univers copleşitor al impunerilor de tot soiul în organizarea muncii....cu precădere în istoria ultimilor ani...a dus în asemenea hal...la forţarea notei în dreptul simţirii „firescului”. Românul a juns astăzi un pierdut irecuperabil(?)între: ceea ce e necesar să facă pentru altul sau să se poată înţelege pe el însuşi? Deoarece asistă îmbuibat şi căpiat de impulsurile tradiţionale de „a face” pentru el şi pentru familia lui.
Prins la mijloc, va alege calea cea mai scurtă: aceea de a denigra, mai democratic spus de a nega sau ne-recunoaşte ceea ce de fapt nu a învăţat. Ce să mai vorbim de cul-tivat.

Percepţia s-a tot diluat, cu sau fără a avea bani...sau nevoi. De asemenea... lipsa de iubire a scăzut potenţialul de sens şi recunoaştere personală ca... A FI din sânul cetăţii. Pe un astfel de teren propice ..”mănos”...s-a ajuns la apariţia unor multitudini de nuanţe înşelătoare în dreptul impunerilor, tertipurilor, şmecheriilor. Şi de ce?
Tocmai pentru a prinde consitenţă(dar pe dos)...în faţa Celuilalt, din familie sau... din instituţie oricum s-ar numi ea.
AŞA au luat naştere proliferând parcă la nesfârşit(nu vi se pare dragilor?)...favoritismele, cumetriile care, au împins ATÂT DE MULT, CA VOLUM ŞI INTENSITATE în relaţionarea client-beneficiar, astfel încât această Relaţie a devenit ca o boală contagioasă, şi mai rău o lege nescrisă ce trebuie privită cu teamă sau în orice caz, în pericol de a fi chiar respectată!!
S-a ajuns astfel să se ceară „ceva”..orice... pentru munca prestată în folosul comunităţii.
Munca(un termen supus unor mari confuzii)...munca prestată, devenind astfel o corvoadă, o ofrandă pe dos. Prin şi cu acest gând, se arată foarte bine poate mai bine ca niciodată Ura Românului pentru Celălalt.
Ura reiese şi din repulsia confratelui faţă de „Bine”, de senzaţia călâie lipsită de substanţă...pe care el însuşi o anticipează foarte bine!!!

Sensul s-a evaporat înainte de a fi fost prins, asimilat.

Familia românească nu are timp pentru fundamente etice sau morale, pentru Ea, nu pentru altcineva. Vrea să fută sau să iubească îngurgitând premeditat sau entuziast cucută...
Frumosul din viaţa reală a dispărut, locul este ocupat...de duioşia nefirească faţă de bani(încercându-se a se mângâia în gol), de unde şi expresia cultivată în ultima vreme de sufletele pervertite fără voia lor„câţiva bănuţi”.
Cei din vârful statului, din poziţia lor de păstori sau pastor (n-ar fi mare diferenţa), cu specificaţia că ultimul ştie mai bine a-şi înfunda capul în pământul gliei, se simt datori să păstreze tradiţiile...aparenţele şi toate cutumele aducătoare de rău.
Pentru EI spitalele şi farmaciiile sunt îndeajuns. Falşii iubiţi, căsătoriţi, împrieteniţi pot prolifera în linişte. Prostia, critica nefondată & asociaţii pândesc după colţ.
Românul însă... nu vrea să ştie! Are oroare de întreg, de luminare, îl bucură surpâdu-l... BUCURIA vagabondării prin vagin, oxigenat fiind... pe moment. Femeia, exploatează această gaură în ozon, e mult prea strategă, subiectul doritor, este larg, amplu, pe faţă... oferit. Pământul trebuie să respire.
Tocmai de aceea, El vrea urmaşi, „vrea să muncească” , „să simtă” şi „să facă”
sau invers. De fapt:

Vrea să se păcălească CORECT, ŞI NU INCORECT!

„Uite vezi, te-am rezolvat. Ce dai?”
Schimbul de servicii şi gratificaţii este de altfel destul de recomandabil în orice sistem politic.
La român însă trocul... este cariat, ameninţat fiind de impurităţile neîncrederii şi suspiciunilor de toate felurile
Făcutul, comunicatul, educatul, iubitul sunt aneantizate vârtos. Nu că n-ar fi şi firesc. Dar chiar să fugim de micile semne de întrebare fundamentale este parcă strigător la cer. Şpaga vine să certifice acest lucru.
Suntem insuficienţi iar suficienţa, nu vrem să o învăţăm unde... se încadrează!
A cere pur şi simplu devine un deziderat.
Să lupţi pentru a fi primul să ceri tu, nu celălalt, va fi din ce în ce mai bine inoculat..nu şi la vârstele cele mai fragede.

Simţirea firescului a autenticului...percepţia asupra iertării sau a sacrificiului se diluează, se depărtează de nucleul fiinţei încet dar absolut sigur.
Şi ca să vedeţi un caz real şi de şpagă sufleterască(?) sau cum ea se întinde....de vă poate ajunge chiar prin case... Ptiu, drace!

Am aflat de curând, de fapt, am văzut şi mirosit un caz real de şpagă a inimii.
El o cunoaşte pe Ea. Iar ea mica, cum n-o duce capul decât la mânării: sufleteşti, geopolitice sau sexualo-sociale, s-a profilat profesionistic pe cazuri de „descoperiri”. El, pentru serviciul pe care madama la depus.. interesată, a considerat să-şi vândă sufletul mici satane, drept şpagă. Aşadar, mai mult decât se cuvenea ca ea „să primescă”...ăsta, nu s-a mulţumit... că-i dădea CE TREBUIA, astfel să fie satisfăcută/mulţumită de muncile de pe teren şi dormează!!
Ea „ghişeista”, a simţit că trebuie să-i ceară, mai mult decât era necesar!!
Caz tipic zic, de şpagă în ţara în care pentru serviciul prestat.. trebuie să şi ceri ÎN PLUS! (?)
Cazul mi se pare clasic... de calicie prostească. De „atenţie” din lipsă afecţională sau raţiune. Şefulipulică ăsta, a consimţit să-i dea mai mult decât se cuvenea...să împlinească aşadar schimbul de daruri, MAI MULT DECÂT AR FI FIRESC SĂ CEARĂ SAU SĂ DEA.
Mare scofală!!!!
El, a lăsato pe îngrijitoarea dogvilliană d acasă să-şi vadă de menire. Iar Ea, beneficiara şi cerşetoarea ”de atenţii” exagerate/prosteşti şi-a luat premiul râvnit:ŞPAGA. Cum o trăi cu şpaga în casă...Dumnzeu ştie. Cert este că ceea ce au asimilat până acum Doiul sau Doii ăştia urât mirositori...au învăţat prost, recte în numele iubirii. Săraci cu duhul...micii ticăloşi ai sufletului corupt.
Bine, că sindromul este foarte ascuns...şi nu se poate sesiza. Pentru că şpaga în simţire încă nu s-a inventat. Răsare însă falnică...câte una pe care o dibui foarte lesne. Acă pentru simţire nu, în schimb pentru prostie daaaa!:)) Şi pentru reguli. Bătătorite. Cu voioşie.
Şi iată, cum beteala curge peste noi acompaniată de cărnaţii autohtoni.
Doctori! Pregătiţi paturile vin, pacienţii optimişti.