Graşii de azi...obezii noştri de mâine

Mic îndreptar de atitudini prost copiate, la noi şi aiurea..

Câţi dintre noi nu am luat la ochi de câţiva ani buni OBEZITATEA? Despre acest "monstruos fel de conformare la spaţiul gol", sociologul Jean Baudrillard dezvoltă într-una din lucrările sale "Strategiile fatale".. cu lux de amănunte, sfârtecând fără milă adepţii, fanii şi involuntarii căzuţi pradă acesteia, a curentului, a culoarului lăsat. Vizionarul, care nu de mult ne-a părăsit ia la puricat...cu o uşurinţă dezarmantă şi cu o luciditate cutremurătoare tot ceea ce înseamnă ignoranţă, nihilism social.

De la americani...vin graşii

"Vreau să vorbesc de o anomalie, de această fascinantă obezitate care se poate întâlni pretutindeni în SUA. De acest monstruos fel de conformare la spaţiul gol, de diformitatea din exces de conformitate, care traduce hiperdimenisiunea unei societăţi saturate şi, totodată vide, în care s-au pierdut scena socialului şi cea a corpului.
Această obezitate ciudată nu mai este cea a grăsimii de protecţie şi nici cea nevrotică, a depresiei. Nu este nici obezitatea compensatorie a subdezvoltatului, nici cea alimentară a subnutritului.
În mod paradoxal, ea este un mod de dispariţie a corpului. Forma secretă a oglinzii, prin care corpul se veghează pe sine însuşi şi imaginea sa, este abolită, lăsând loc redundanţei neînfrânate a unui organism viu. Nu mai există limită, nu mai există transcendenţă:  e ca şi cum corpul nu s-ar mai opune unei lumi exterioare, ci ar căuta să digere spaţiul în propria sa aparenţă.
Aceşti obezi sunt fascinanţi prin felul lor de a uita cu totul de seducţie. De altfel ei nu-şi mai fac nici o grijă şi îşi duc traiul fără complexe, cu dezinvoltură, ca şi cum nu le-ar mai fi rămas nici măcar idealul eu-lui. Ei nu sunt ridicoli şi o ştiu. Ei pretind un fel de verosimilitate, şi pe bună dreptate, căci nu fac decât să afişeze ceva din sistem, din inflaţia sa în gol.
Ei sunt expresia nihilistă a acestui sistem, cea a incoerenţei generale a semnelor, a morfologiilor , a formelor de alimentaţie şi a oraşului-ţesut celular hipertrofiat, proliferând în TOATE sensurile.
Obezitate fetală, primală, placentară: e ca şi cum ei ar fi însărcinaţi cu propriul corp şi n-ar reuşi să scape de el. Corpul se îngraşă şi se îngraşă şi nu mai reuşeşte să se nască pe sine însuşi....
care se îngraşă de atâta informaţie pe care n-o va putea naşte niciodată, obezitate caracteristică a modernităţii operaţionale, în delirul său de a stoca totul...de a memora totul, într-o totală inutilitate, şi de a o pune pe picioare, cu această ocazie, o monstruoasă potenţialitate a cărei reprezentare nici nu mai este posibilă, pe care nici nu mai este posibil să o pună în joc, o redundanţă vană ce evocă un secol viitor, dar într-un univers calm şi fără ironie"

Deşi Baudrillard face referinţă la Statele unite, cuprinde fără echivoc şi Occidentul, implicit popoare copiatoare. Vine el, să dea sens şi lumină celor explicate:
"Nu este vorba, deci, de obezitatea unui individ anume, ci aunui întreg sistem, de obscenitatea unei întregi culturi. Abia atunci când corpul îşi pierde regula şi scena, se atinge această formă obscenă a obezităţii. Abia atunci când corpul social îşi pierde regula, scena şi miza, se atinge şi în cazul său această formă PURĂ ŞI OBSCENĂ pe care i-o cunoaştem, această operaţiune vizibilă şi prea vizibilă*, această ostentaţie..."

Despre obiectul dorinţei şi pornografie

"În cazul pornografiei sexul este inutil. Obscenitatea pornografiei nu e în aceea cã e prea mult sex, ci în faptul cã în cele din urmã sexul e prea mult. Obezul nu e obscen prin aceea cã are prea mult corp, ci pentru cã în cazul lui corpul e prea mult."

"Demultiplicare fractală a corpului (a sexului, a obiectului, a dorinţei): văzute de foarte aproape, toate corpurile, toate fetele se aseamănă.
Prim-planul unei fete este la fel de obscen ca şi un sex văzut de aproape. Este un sex. Orice imagine, orice formă, orice parte a corpului vazută de aproape este un sex. Promiscuitatea detaliului, îngrosarea zoom-ului capătă valoare sexuală. Ne atrage exagerarea fiecărui detaliu, mai mult, ne atrage ramificarea, multiplicarea serială a aceluiaşi detaliu. La polul opus al seductiei, promiscuitatea extremă a pornografiei, care descompune corpurile în cele mai mici elemente, gesturile în cele mai mici mişcări ale lor. Iar dorinţa noastră se îndreaptă spre aceste noi imagini cinetice, numerice, fractale, artificiale, de sinteză, pentru ca ele sunt toate de cea mai mică definiţie. Aproape că s-ar putea spune că ele sunt asexuate, ca şi imaginile porno, din exces tehnic de bunavoinţă. Dar noi nu mai căutăm în aceste imagini o definiţie şi nici o bogăţie imaginară, noi căutăm vertijul superficialităţii lor, artificiul detaliului lor, intimitatea tehnicii lor. Veritabilă."
 

Mai fals decât falsul este APARENTA.

Mai lent decât lentul este INERTIA si TACEREA.

Mai adevãrat decât adevãrul este MODELUL.

Modă, Adevăr, Extaz

"Existã ceva mai rapid decât comunicarea cea mai rapidã: sfidarea."

"Moda este fabuloasã prin pretenţia ei de a fi mai frumoasã decât frumosul însuşi: fascinantã. Moda este dincolo de esteticã, fiind metamorfozã necondiţionatã."

"Esteticul tradiţional este moral, pentru cã implicã o distincţie între frumos si urât. Moda este imoralã, ea exclude orice sentiment, este superficialã, arbitrarã si în afara oricãrei dorinţi."

"Moda este ceva frumos care a absorbit întreaga energie a urâtului. Simulacrul este ceva adevãrat care a absorbit întreaga energie a falsului. Dupã acest model: modernitatea este o societate “bunã” care a absorbit întreaga energie a rãului, aşa cum era el definit în societãtile tradiţionale."
!!!!!
"Extazul este calitatea corpului care se învârte în jurul propriei axe pânã la pierderea sensului si care strãluceste apoi în forma sa purã si vidã. Moda este extazul frumosului.
Simularea este extazul realului.
Antipedagogia este forma extaticã a pedagogiei. Antiteatrul este forma extaticã a teatrului. Masele sunt extazul socialului."

"Realul nu dispare sub atacul imaginarului, ci pentru a fi înlocuit de ceva mai real decât realul: hiperrealul.
Adevãrul nu este înlocuit de minciunã, ci de simulare.
Prezenta nu este înlocuitã de absenţã, obscuritate si linişte, ci de dublarea prezenţei în obscenitate (hiperprezenţa).
Vidul nu se lasã înlocuit cu plin, ci cu saturaţie (hipervidul). "

"A iubi pe cineva înseamnã a-l izola de lume, a-i sterge urmele, a-l deposeda de umbra lui, a-l antrena spre un viitor ucigas. Înseamnã a te roti în jurul lui asemeni unui astru mort, a-l absorbi într-o luminã neagrã.
Toatã dragostea se joacã într-o exorbitantã exigenţã de exclusivitate proiectatã asupra unei fiinţe umane oarecare. Obiectul unei pasiuni este interiorizat ca sfârşit ideal, şi ştim cã orice obiect ideal este automat mort."
"Lévi-Strauss spunea cã ordinea simbolicã ne-a pãrãsit pentru a fi înlocuitã de istorie.
Canetti a spus ulterior cã istoria însãşi s-a retras. Postmodernilor nu le-a mai rãmas decât sã treacã alãturi de obiect, de efectele lui exocentrice si preţioase, de efectele lui fatale (fatalitatea nefiind decât libertatea absolutã a efectelor)."

"În cele din urmã, totul se rezumã la a presupune fie şi o singurã clipã cã existã un sens fatal şi enigmatic al ordinii lucrurilor.
În orice caz, existã ceva stupid în situaţia postmodernitãţii. Existã ceva stupid în evenimentul brut, la care destinul nu poate sã nu fie sensibil."
"Existã ceva stupid în formele actuale ale adevãrului si ale obiectivitãtii faţã de care o ironie superioarã nu poate sã nu fie miloasã."


În loc de concluzie
Camelia Grădinaru:
 "Transformarea filosofiei în literatură şi a literaturii în filosofie se înscrie în proiectul
mai vast al criticii raţiunii totalizatoare prin răsturnarea primatului logicii în faţa retoricii"