Roboţii prejudecăţilor versus Frica de iubire

Preferăm să etichetăm bucuroşi-frustraţi în sec.21 ca: "prostii" sau "li se scoală".... manifestările Iubirii, decât să înţelegem în al 12-lea ceas că educaţia puiului de om nu se face "după ureche" sau după poveţele lu' ţaţa Leana care, acum, poate să fie chiar şi judecător

În primă şi în ultimă instanţă, viaţa ia naştere precum raza de soare: într-o nanosecundă, atunci când încerci să controlezi bătăile aripilor unui fluture sau te întrebi de ce câinii dau din coadă cu putere şi te privesc admirativ? Este acelaşi lucru cu torsul pisicii: toarce, pentru că şi ea simte CHEMAREA. Atunci... viaţa îşi dă tributul, însufleţind ca într-un Cor Universal întregul mecanism viu.

Aşa se face că omul după două mii de ani "nu ştie"ce este viaţa: el o substituie (încă)involuntar unor înşiruiri de automatisme cărora li se închină Sfântului...invizibilului instinct de supravieţuire. Mai repede "este pregătit" şi se "antrenează" pentru ea.
Omul nostru, a învăţat de la predecesori capcanele, avantajele, slăbiciunile şi diferite tertipuri(cu inteligenţă!)pentru a obţine cele necesare şi de trebuinţă doar propriului corp sau propriei familii, ABERÂND ştiinţifico-dramatic în dreptul CELUILALT. Nevoia de se îmbuiba, de a fenta moartea, de a nu se îndepărta de cele lumeşti şi din "rândul lumii" fac în continuare destule victime în rândul abonaţilor trişti ai cimitirelor, precum şi în dreptul celor care vor să meargă mai senini cu metroul.

Individul nostru nu învaţă pornind de la el. Este încă Marele Perdant în faţa obiectului său de care, este indispensabil legat, precum victima de călăul atotputernic. Chiar şi în dreptul iubirii: obiectul ei-Femeia, consideră a fi venit timpul răzbunării pe....METODELE arhaice ale PROSTULUI crescut de Mamă-Biserică-Stat!!!
....
Atitudini formate-la întâmplare mai repede decat dumnezeiesti, precum tandreţea, mângâierea şi chiar pipăirea sau atingerea "iubirii", (a evenimentului-suprinzător numit-Iubire) par să se desfiinţeze într-un cadru organizat, reglementat şi dirijat! De cine?

De acelaşi "mental colectiv" bolnav, de a afla răspunsul în faţa celuilat.
Asta ne arată fără echivoc cum că oamenii în contiunare se fut la întâmplare, iar căldură simpla a apropierii nu se poate traduce decât.... în termenii paraşutaţi şi paraştiuţi ai "capacanei milenare" cunoscuta si sub numele de <şiretlicul speciei>

Iar MAJORITATEA/TURMA chiar intelectuală??...Ce face? Îşi perfecţionează discursul! .....
Nevoia instinctual-tradiţională a făcutului de copii este net superioară iubirii, a respectului(?) şi a înţelegerii lucrurilor cele mai sensibile şi cele mai dureroase.

Frumuseţea, Naturaleţea manifestării bărbatului in societate sau a femeii au ajuns la cota maximă a absurdului, la un soi de cataclism otrăvitor mondial, în mare parte pentru că se ascund şi se feresc, deoarece se doresc orbeşte!!!

Nu există pur şi simplu:"a învăţa" sau "a respecta"... DE CE? Pentru că trebuie să rămâi robotul bisericii şi să asculţi placa cu iubitul aproapelui, întocmai ca să rămâi un PROST-SADEA dar cu foarte multe cunoştinţe!!?? Ori cumperi, ori minţi "ce trebuie"! Iată de ce nu prea avem oameni pe lângă noi. Avem doar 1 şi 2(femeia). Dorim diversitate, mister, diferenţe, dar unde să-i găseşti, să...le găseşti? Peste tot e un "el" şi o "ea", şi încercăm să tragem de chiloţi, pardon de elastic poate nu se rupe.
Interzicerea, ipocrizia, limitarea cu bună ştiinţă sau omisiunea capacităţilor de DESCHIDERE, atrag de la sine în acest secol: frustrare, răutate gratuită şi senină, muultă prostie, şi de asemenea un voluntariat fericit al depresivilor inocenţi nevoie mare. Eu unul, m-am săturat de mediul rural, urban, real şi virtual. Câteodată ne-adaptarea la imbecilitatea regulilor citadine îţi dau un mare damf de fericire, important rămâne să ţi-o re-Creezi.
Pentru Gavroche şi Cosette.

Joker

Nu vă jucaţi voi pe cât aţi vrea...să vă jucaţi cu voi înşivă şi din când în când cu ceilalţi.
Nu vă iubiţi voi pe cât aţi vrea să fugiţi pentru a fi mulţumiţi.

Nu că n-aveţi atâta mister cât să vă asiguraţi ne-simţirea odihnitoare, ci, nu puteţi înţelege iubirea pe cât aţi vrea să vă bucuraţi de libertate şi de gândurile bune...marginalizate.

Nu zicem “nu”: trăieşte cine merită să trăiască, să plătească preţul meschinăriei ori iluziei...neconsistente,şi deci necredibile.

Realitatea face victime colaterale, Preţul coconului, al ne-deranjării este pe măsură :el asigură un egocentrism fad şi neproductiv...sufleteşte. Altfel spus cunoştinţele nu pot substitui legile nescrise ale inimii, aşa cum inteligenţa nu poate escalada suma tuturor micilor nefericirii de peste zi.

Regulile bine învăţate sau asocierile fericite ale sinapselor pot duce cel mult la satisfacţii garantate. De mică durată... Dublaţile!? Dar, ele se vor sfârşi că nu aţi avut destulă benzină.Sau inocenţă sau credinţă, ziceţi cum vreţi.
Doamnelor şi domnilor o Voce

Eu, tu, noi? Marea. Ea...

N-am plâns aşa de la Puricele.
Cine, a spus că tristeţea nu e înălţătoare?
Cine a spus că viaţa nu este Marea? E drept, unii nu o simt şi nu-i poţi condamna vânturaţi în plin praf de stele.
......Jumătăţilor, de măsură!


Eu când ajung la ea o sărut.
Meduzele, vântul, valul, săratul, înotul? Şi nisipul ce amăgeşte...

Totul!
Marea, o iubesc! Îi dedic lacrimele mele şi toată tristeţea asta tâmpită, dar... fericită.
Reîntorcându-mă la muzică ea este cea care reconciliază inima cu iubirea, slăbiciunea cu dumnezeirea, chiar şi lacrimile cu fericirea şi libertatea. Aici unde subiectivitatea, trebuie să aibe un cuvânt mic de spus. Dar...

piesa asta am găsit-o la Celestine pentru care ţin să-i mulţumec din suflet, m-a încântat


Mă minunez cum o fiinţă aflată lângă mine acum, poate să ridice lăbuţa şi... să se aştearnă cu atâta dragoste.
....o mores