N-am plâns aşa de la Puricele.
Cine, a spus că tristeţea nu e înălţătoare?
Cine a spus că viaţa nu este Marea? E drept, unii nu o simt şi nu-i poţi condamna vânturaţi în plin praf de stele.
......Jumătăţilor, de măsură!
Eu când ajung la ea o sărut.
Meduzele, vântul, valul, săratul, înotul? Şi nisipul ce amăgeşte...
Totul!
Marea, o iubesc! Îi dedic lacrimele mele şi toată tristeţea asta tâmpită, dar... fericită.
Reîntorcându-mă la muzică ea este cea care reconciliază inima cu iubirea, slăbiciunea cu dumnezeirea, chiar şi lacrimile cu fericirea şi libertatea. Aici unde subiectivitatea, trebuie să aibe un cuvânt mic de spus. Dar...
piesa asta am găsit-o la Celestine pentru care ţin să-i mulţumec din suflet, m-a încântat
Mă minunez cum o fiinţă aflată lângă mine acum, poate să ridice lăbuţa şi... să se aştearnă cu atâta dragoste.
....o mores
Superb clip!
RăspundețiȘtergere>:D<
Uite şi de la mine:
http://www.youtube.com/watch?v=ZxNjTlsA_RA
şi
http://www.youtube.com/watch?v=Ge43dsCL5xY&feature=related
:)
RăspundețiȘtergereMulţumesc Fly
>:D< Blue, de unde ai scos-o? :)
Da, parcă n-a îmbătrânit, dar dă semne.
:)
Cred c-am mai povestit pe aici despre faptul că tatăl meu era mare amator de muzică (uşoară, în special). Am crescut ascultând o mulţime de cântece şi pe unele din ele mi le amintesc şi acum.
RăspundețiȘtergereAşa că...le-am scos din cufărul cu amintiri personale. Sunt amintiri din cele mai dragi mie!
:)
Dar din dar....:)
RăspundețiȘtergere:)
RăspundețiȘtergerecam aşa!