Cum filmele americane de dragoste ne iau la misto...dragostea

Nu stiu cum or fi unii dragilor, dar eu unul cand ma trezesc in mijlocul unor personaje din filme mi se pare de-a dreptul fascinant. Lumea actorilor trebuie sa fie una fabuloasa. Sa joci ceea ce in viata de zi cu zi... sa-ti para un adevarat calvar si de multe ori departe de infaptuire este strasnic . Ca in afara a 4, 5 oameni apropiati tie sau ma rog, 12, 14... jocul, dialogul, misterul, pozitivul... si poate chiar intrebarea, sa constati ca nu pot aparea sau nu se poate infiripa...un construct firav acolo, pare alienant pentru o societate democratica, cu multiple posibilitati de comunicare, intelegere sau educatie. Cat despre o idila ce sa mai. Eu stiu ca sunt urat, dar macar la altii sa vad asta. Canci.
Sa revin, ce este subiect ales de regizor... este extraordinar cum creste, cum se continua, cum se infiripa, cum se rastoarna! Cum creatia se infrateste... sau daca vreti...cum se iubeste cu credinta, sau de ce nu, cu bunul simt. In viata cotidiana n-ai sa vezi asa ceva. Aici trebuie sa te gandesti la soarta, la destin sau mai stiu eu... ce vrajitoare sa-ti ghiceasca.(Mizerabil/Umilitor)
In realitate, in alta ordine de idei colcaie prejudecata, prezumtia de (ne)vinovatie, premeditarea si Maria sa previzibilul. Pare-se ca cineva, foarte probabil in educatie, a tinut sa inoculeze si sa infuzeze asta...cu brio. Stau si ma intreb: de ce!? Cat involuntariat! De fapt ce volum...asa pretentii.

Cate certitudini ...atatea de deziluzii!
In sfarsit, nu vreau sa inventez roata sau apa fierbinte pentru spalat pielea sau gandurile de impuritatile de peste zi, dar tot mi se pare ciudat cum in filme realitatile isi dau mana cu realizarile, iar relatiile cu satisfactiile. Fara a visa cai verzi(ca nu cazul)este frustrant sa vezi cum firescul si intrebarile isi gasesc „calea”, iar in viata de zi cu zi, prostii, nulitatile si fintele placerii inca nesiliconate merg, gandesc si iubesc in GOL. De limbaj ce sa mai vorbim..e sarac, cu duhul. 
Oamenii bine ca-si reinventeza(pacalesc)sexul si astfel pun si ei acolo de-o mamaliga, de-un sprit, de un gratar, de un orgasm tras de par...cum o fi acolo. Iarasi, bine ca se duc si la ser-viciu si isi mai clatesc gandurile de la televizor...ori de la mami sau tati. E si asta ceva, decat deloc!! Sau mai discuta o lege, o frauda si o faradelege a politicienilor care ii(ne)conduc.

Altfel spus pe mine filmele astea americane, cele cu mesaj ma refer, ma 'nerveaza ce pot scoate la iveala! Ce pot pune pe tapet, si cu o acuratete pe care.. o invidiez puternic si asta ma refer in special in comparatie cu cineastii nostri , pe care nu-i banuiesc de neputinta ci de lipsa de interes social, familial, spiritual!! 
Am cativa prieteni care se aventureaza sa sustina ca „de vina” e cererea, ca si cum oferta ar fi pe toate drumurile si ar putea sari oricand la inima romansului inghesuita, de atatea imagini, intrigi si false impliniri! O fi de vina castigul rapid, sinonim de multe ori cu NEVOIA STRINGENTA, nu stiu.

Stiu insa, de fapt vad... ca in filmele cu grad sensibil marit de reusita... nu exista nervi, nu exista dreptate, orgolii sau prejudecati. Sa faca referire la „momentele unice”din viata noastra, a fiecaruia? Foarte posibil! O singura „hiba”as sesiza: imagine plina de sex appeal. In sfarsit, o gaura mica acolo nu se pune. In rest doar atuuri, gata de a cuceri publicul larg(prin imaginatie, nu prin exemplu oferit).

Altceva, la americanii astia forjati in Uzina de vise, nu se vad ”pietrele tari”, ci doar caractere bine formate, individualitati libere. Joaca viata, se joaca pe ei, liberi. 
La astia nu exista „facutul mistoului” , exista doar joc, intamplare, inocenta ne-violata, idei impletite sau incurcate. Ei nu se opresc, ei traiesc. Mult, putin...si inventeaza. 

Creatie si limbaj.Ce minunat. Ce hrana! Ce puritate. Ce festival sexual mutual si spiritual.Grandios! 
De'..! Asta cred ca ar rezida dintro educatie PERFECTA, inuman de perfecta poate. Si nu e "intreprindere de visare" pentru prosti/nepregatiti, este exemplu de creatie, de iubire, de Dumnezeu. Chiar asa!  Astia nu se supara! (...)

Au in ei un soi de contra-imbufnare, un fel de automultumire, parca si-ar iubi respectul acordat siesi si celuilalt. Plus de asta par a nu se gandi deloc a-si folosi sexul ca arma de castigare in masa... sau de limitare, compensare ori... premiere a celuilalt.

Cineastii de la Hollyood fac misto nelimitat de americanii lor si de loc in ultimul rand... de romanii nostri de pretutindeni(sic), la greu. Si in orice caz, filmul face misto de viata, de festele pe care le joaca imaginile in capul si dorintele contemporanului nostru pierdut intre cap si inima. 
In acest caz My Fake Fiancé ...reuseste sa dea un imbold constincios, un exemplu elocvent cum poti afla sau sonda Dragostea. Fara sa ceri, fara sa astepti, fara sa impui. Acel balet al imposibilului.

Imaginea incaleca realitatea si o calareste inteligent, fiabil, silentios, artistic. 

  Nu poate sa lipseasca “one night-standismul”care vine pana la urma, sa batjocoreasca perceptia omului capos, modern. Facut, pe tehnici moderne. Si este autentic, entuziast de inocent!!! 
E acea igiena mentala ca un “pod prea indepartat”, e un bonus pentru autenticitate, e un premiu pentru libertate. E suprema libertate fata de tine insuti, conceptul..cautat. 
Te intreaba la un moment dat:-Unde e libertatea noastra? ...Dar o face pâş, pâş , sa nu deranjeze caracterele sicanate, stresate.

“My Fake Fiancé” e un regal al suprizelor, la fel si “National Lampoons One Two Many”, unde exagerarea prinde viata, iar fantasma ce bantuie realitatea castiga teren ...si dintro constiinta imbacsita, reuseste sa faca...sa se iveasca o arta. Posibila.
Iluzia si imaginatia prind contur cu ajutorul unui scenariu bine facut si gandit impotriva prejudecatilor rigide. Finalul e previzibil si de bun simt. Rau famatul, porcul de/din barbat este trezit la civilizatie, la duritatea egaliatii, de sanse, de placeri. Iubirea castiga, insa doar pe micile sau marile ecrane. Sunt filme dragilor, care nu merita pierdute. Frivolitatea, ne-seriozitatea...se transforma in opera cinematografica. Ea, poate face, noi, Nu! Avem junghiuri, n-avem camere de filmat si in orice caz nu ne intereseaza lipsurile sufletesti, spirituale. Clipa, placerea la noi, este bruta, incercam s-o mangaiem noi... dupa propriile invataminte. 
Care sunt...care miros a ... miros a.... 
 Vizionare placuta.

Ce e american merita. Iluzia lor e buna, visul lor e valabil, e constructiv. Noi insa ne visam pe noi: Cum ar fi...daca ar fi...? Actiunea e manjita, ingredientele ei au saracit. Formei, dimensiunii ii dispare consistenta, inlocuitorii nu au prins coaja credibilitatii. Asteptam si noi pe plaiurile astea o Uzina de vise, nu de iluzii NECREDIBILE.