Prostia! File de poveste românească. Mic tratat universal de identificat

Zilele trecute ma gândeam câţi dintre voi v-aţi întrebat în Romania noastră de astăzi pe culmile democraţiei,ce vi se pare a fi....
Cel mai fascinant lucru posibil,realizat.
Asta, după ce m-am întrebat şi eu... şi mi-a ieşit urmatoarea ierarhie:

Locul 1 cu coroniţă-Prostia

Locul 2 cu mare compasiune-Sexul

Locul 3 cu înverşunare moderată-Iubirea

Acum, pentru mine „a fascina” , găsesc sinonim cu „a-ţi pune”creierul la contribuţie la un înalt nivel de gândire, asociere, inteligenţa hrănind-o artistic, cultural. Gândirea, în cazul interrelaţionării, o poţi înălţa..sau limita şi a o lăsa la loc uscat...pentru păstrare, sau din când în cănd pentru impresionare. 
Criteriul folosit în acest Top a fost acela al relaţiilor sociale, al percepţiei celuilalt.
Cum ar arăta de fapt o Biblie a relaţiilor? Şi aici am văzut: 
Bărbat-Femeie, Conducător -Angajat, Părinte-Copil, Vânzător-Client, dar şi Bogat-Sărac ori Prieten-Duşman...

Tipologia acestor bifurcări şi dihotomii aparţinătoare speciei ăstea mioritice, pe cale de dispariţie, îmi pare de-a dreptul halucinogenă hiper etno-botanisto-neumană. Iar faptul că toată lumea se specializeză să STEA PE MARGINE şi să comenteze mi se pare NĂUCITOR. Probabil cineva a pus în celula mioritică de la Revoluţie sau dinaintea ei o genă proastă, cea mai proastă a circului şi a pierdutului de timp.

„Limbutia noastra e prenatala. Neam de flecari, de spermatozoizi guralivi, suntem in mod chimic legati de cuvant”

Cum Emil Cioran poate să susţină ceva... iar în sec.21 milioane de români să vrea să-l contrazică vehement şi să nu reuşescă în niciun chip, pentru mine asta este mirobolant. Asta...va fi şi mica mea oprire de astăzi:

PROSTIA

Cum de la universal la naţional, un pas se poate face cu deosebită graţie şi uşurinţă, am să vă propun să priviţi şi să înţelegeţi câteva mostre de gândire ale unor literaţi cu privire la acest atribut: ATÂT DE NEGAT ÎN ROMÂNIA.

De ce este negată atât de mult în România-PROSTIA...la modul interpersonal? Pentru că ...se află oriunde...şi se întreţine cu minuţiozitate, cu reguli de bun-simţ, cu o credinţă aproape năucitoare în tot şi de tot ce mişcă. Până la urmă: Dacă faci...”ceea ce se face” eşti un prost grămadă. Avantajele nu suprima mijloacele, cadrul atât de necesar împlinirii, consecinţele.

În România se crede că DACĂ NU RECUNOŞTI...sau dacă te lupţi în argumente...doar de dragul fabricatului, al imaginaţiei ori al inteligenţei ajutătoare, se crede cu brio că s-a scăpat de greşeală. Fals. Greşeala... şi perpetuarea ei este iminentă!

A nu recunoaşte că poţi greşi, a (nu) recunoaşte că nu poţi iubi, a nu recunoaşte că exprimând sau comunicând poţi să distrugi ORICE RELAŢIE SOCIO-UMANĂ...

e o dovadă de prostie crasă...perpetuată la un plus infinit... jignitor...pentru gena...pentru ISTORIA unui popor, a societăţii din care FACI PARTE.

Parte integrantă, de care eşti responsabil şi deci influenţat.

Toată lumea serioasă vorbeşte de schimbat...în „bine.”

Nimeni însă de secole nu a ştiut din ce... în ce! Şi „câtul” ce să facă...până la final! Episodicul, niciodată nu a impresionat pe nimeni. De ce? Pentru că întodeauna...MEDIUL sau CADRUL reglementează! Nu însă gospodinele...sau guralivii cu statut. Altfel spus, esenţialmente toată lumea este impresionată de portofele grase sau (a)facerile rapide. Falusurile şi tecile groase ori strâmte doar reglează comportamentele, bine sau prost. De multe ori doar de moment.

Ce ar putea rămâne după toate astea? Ce? Relaţional vorbind?

Când a-ţi auzit vorbind de „încredere” şi care este rolul ei?       
                  

Limbajul de lemn rămâne Biblia nesperată a acestui popor pus pe gâlceavă...şi atacat la pitpalac. Iată prostia! Însă spectaculară. Aceasta este tipologia, ea este calea!

Cum altfel decât...o seamă întreagă de cărturari au putut constata că această „moarte lentă când voioasă când violentă” este de neocolit.

Reprezentativ pentru naţia asta a noastră mi se pare viziunea lui Camil Petrescu

„daca poporul român nu va învăţa sa-si preţuiască inteligenţele, va ajunge sa fie condus de un cizmar” Iată a ajuns.

La fel de important este şi punctul pe”i”pus de Mircea Iorgulescu care denumeşte întrega mişcare amplă a prostiei prin reprezentanţii ei „clovnerie obraznica“ şi o extinde la nivel mondial. 
„Aceasta face legea în toata lumea. E practicată de şefi de state şi guverne, şi nu doar în ţări din fosta „lume a treia“, azi numite „emergente“, de diplomati, de şefi religiosi, de intelectualii care nu mai cred decât în „comunicare“

Iată şi alte mostre dureroase, pentru a înţelege măreţia copleşitoare a prostiei, prezente în mediul înconjurător

„Inepuizabila si invincibila, prostia ucide. Îmbolnaveste instantaneu, produce alergii violente” 
Camil Petrescu

Împotriva prostiei pâna si zeii „lupta zadarnic“ 
Schiller

"Prostia nu este nici ignoranţă, nici eroare, ea ţine de încăpătânarea arogantă a celor foarte siguri pe ei şi pe pretinsa lor ştiinţă"
Montaigne

Funcţia filozofiei constă în a vătăma prostia. Nu a lupta împotriva ei, ar fi o vană întreprindere, fiindcă prostia nu poate fi biruită; doar a vătăma!  
Nietzsche

„Nimic, s-ar parea, nimic nu e de facut împotriva prostiei. Te copleseste daca o ignori, te distruge daca o combati. Confruntarea cu prostia e dinainte pierduta” 
Mircea Iorgulescu

Insii care trec drept „oameni de spirit“, acestia sunt de fapt niste dobitoci patentaţi. Pe „asa-zisii oameni de spirit“ îi considera Camil Petrescu „simpli nerozi vioi“. Nerozi, nerozi, dar nu inofensivi.

Revenind la aceaşi „clovnerie obraznică”, Mircea Iorgulescu spune este menită să mascheze un egoism vulgar“ şi că „spiritul“, în acest sens, „presupune lipsa de sensibilitate si un profund dispreţ pentru oameni“.
De aici şi prefacerea „clovneriei obraznice“ în arma de putere si maniera de guvernare. 
„Clovneria obraznica“ e azi şi un semn incontestabil de parvenitism, cu cât un imbecil urcă mai sus pe scara socială, cu atât simte el mai mult nevoia să se arate neîncetat glumeţ, iute la „spirite“ si mereu hăhăitor.

Kant, după care prostia ar fi un „viciu“ pentru care „nu există remediu“, remarcase că printre suferinzi se află mulţi oameni foarte instruiţi. Instrucţia nu exclude şi nu diminuează imbecilitatea, dar nu se ştie de ce imbecilii ţin să treacă drept persoane foarte instruite. Înainte vreme colecţionau diplome, ranguri si titluri, în epoca noastră sunt avizi de mediatizare

„O bêtise! O infini!” -Flaubert

„Exista doua infinituri, Dumnezeu si prostia“ -Edgar Varèse 
 

Titluri de cărţi apărute în Franţa

„Prostia se ameliorează“, „Cum să-i suporţi pe imbecili“, „Sa trăieşti cu proştii“, „Să lucrezi cu proştii“, „Mic vocabular al prostiei actuale“. Există chiar un volum numit „Moarte imbecililor“, întemeiat pe ferma convingere că imbecilii nu sunt reformabili şi că doar frica îi poate face să stea la locurile lor. În aceeaşi direcţie se înscrie si un „mic ghid de supravieţuire în faţa tîmpiţilor“. „Prostia nu este o entitate patologică, nu are de-a face cu coeficientul intelectual, nu este o carenţă şi nu este expresia unei deficienţe; şi nici nu poate fi considerată o cădere în animalic sau în iraţionalitate. Prostia se revendică, dimpotrivă, de la raţiune şi de la legile acesteia, iar păcatul ei, dacă există unul, constă în exces. Divinitatea căreia i se închina prostul este „ratiunea suficienta“, iar forma cea mai spectaculoasă de prostie este cea identitară, exprimată de preferinţă prin tautologie, prin formule de genul „un ban e un ban“ sau „afacerile sunt afaceri“, de o abisală stupiditate.

Un prof.universitar american: 
„Prostia costă scump atât firmele si întreprinderile, cât si economia naţională.”

Ce facem noi?

Jubilăm absenţa unei definiţii clare si precise a prostiei: „definiţia ei ramâne obscura si confuza“ -Alain Roger