Modă şi Sex: Cultura piţipoancei

Exceptii fericite..citiţi!

Pentru ca să ajungi piţipoancă îţi trebuie doar să mănânci, iar noii părinţi au asimilat asta ca un model de aprărare, ca şi instinct de supravietuire. Fixarea pe copil, pe carne...pe cocoloşirea familială, scutirea de riscul mai multor eforturi şi transformări au dus...încet dar sigur la apariţia unui corp bine amprentat de tipul de societate în care trăim: frumos, ispititor, reptilian. „Produsul” este scos pentru aceaşi destinaţie sau scop: ostoirea forţelor tipurilor diferite de şmecheri...care se înmulţesc din te miri ce.
Oare?

Radio Guerrilla pitipoanca de companie
Asculta mai multe audio diverse

Azi de dimineaţă întro scurtă plimbare taximetristă, am auzit un alt spectaculos adevăr social din seria aia care-mi place mie cel mai mult... hai-hui prin mentalul românilor! Desigur, este vorba de un format nou... cu tendinţe puternice de consolidare şi împământenire, prin rădăcinile lui percepute ca avantaj. Deşi sunt destule voci care vor să minimalizeze ”cauza răului” , el se îngraşă bine mersi, pentru că ..nimeni nu-i vede buba. Aşa că să revin la faza..care m-a surprins prin exprimarea debordant-lucidă a unei... realizatoare de la Radio Cultural ce a ales, încă odată spun..surprinzător să sune în capul meu, că.... trăim întro „cultură a piţipoancei”??? Măi să fie mi-am zis! Dar imediat, am simţit întregul eşafodaj ce vine să de-a credibilitate acestei structuri mental-educaţionale pe care părinţii, dragii de ei habar n-au sau... nu pot a conştientizeaza deloc rolul negativ, ce e drept de suprafaţă.

Ce o fi aia „piţipoancă” şi ce o fi aşa de grav? Păi este, pentru că vine să inferiorizeze mai abitir statutul(viitor) femeii în societate, dar şi rolul ei edificator în construcţia şi la clădirea familiei, în speţă a personalităţii noii femei!

Tot vorbeam anii trecuţi.. cu diferite prilejuri de rolul familiei în a educa tânăra fată...după revoluţie, recte părinţii de fată. Binenţeles, că cei mai mulţi şi în special „ele”, nu mi-au dat dreptate. |E cumva enervant ca mai mereu să nu poţi aborda frontal... punctual sau minuţios lucid cele două sexe, fără să nu te trezeşti-involuntar în casa funiei spânzratului. Iată însă că prinde contur...foarte mult contur, cele spuse sau analizate de atâtea ori. Adică, nu poţi cocoţa tânara fată spânzurată de imagine..şi nevoia de a fi complimentată cantitativ...întro cultură deşănţată a complimnentului(fals)şi să nu te trezeşti întro bună zi că EA, doar asta va vrea! Noua schemă: menire=imagine.

Dorinţa ei se va plia doar pe speranţa de a impresiona, de a arăta bine şi de a scoate bani din asta. Cultura TELE-vizorului/novelei/bingoului/show-ului de orice fel, vin-e să arate perfect nevoia lor, a PĂRINŢILOR prin această „împlinire”!!

Cât mai puţină muncă în orice, cât mai puţin efort DE A ÎNŢELEGE ADEVĂRUL...şi un câştig cât mai rapid! Ca al Şefului(bărbatului). Până la urmă cultura şefească la asta se rezumă UNUL care dă ordine, unul care „spune”non-verbal, unul care ..normează şi formează noul-adevăr, de ascultat cu sfinţenie!!

Sex-appealului, nu-i mai trebuie mister, cu toate că uneori mai „trăieşte”, însă involuntar de posesoare. Pe nimeni nu deranjează că Ea... la 16, 18 sau 26 de ani îmbrăcată provocator...naşte necontenit păreri din partea masculilor că vor doar să o...doar, să o..! Tuturor le repugnă concluzia democratică... că(scuzaţi)..Vreau să te fu_!

Dar politica acceptată socialmente...există... şi se dovedeşte...pe dos. Tuturor părinţilor de fete, le convin de minune ideea...de a fi admirată odrasla şi ...să fie pusă pe „soclul”/”rolul”de generatoare de posibile penetrări.

Ăsta este cuvântul. Doare întradevăr... Tocmai de asta se doseşte: pentru că...neputinţa şi ipocrizia să nască mai mulţi ipotenţi ai socializării, ai recunoaşterii noilor percepţii. Tuturor, le apare acum oportun... ca frumuseţea decoltat sexuată să poată facă „victime”, argumentul principal fiind unul stră-vechi împlântat adânc cu precădere în bipedul de rând: Vina! Cine are ceva în căpşor şi iubeşte îndeajuns omul, sesizează fără să stea prea mult pe gânduri că suntem în plină cultură a victimizării, în care doar cel mai bun „TREBUIE” să-şi culeagă fructul şi de asemenea.. SE IMPUNE să te bucuri, de pradă. Se im pu ne!! Iacată de unde şi moftul îndreptăţit al oricărei femei de ai cere bărbatului altceva decât cea ce ea „citeşte” la el, TOTUL.

Mitul vânătorului a decăzut grosolan dar democratic(?) în faţa celui „ce poate”, acelui care dă „mai mult”. Părinţii simt asta..şi se bucură..că în jurul fetei lor se iscă un asemenea spectacol cu parfum de realitate-pură, de lege a firii/nescrisă.

Nevoia de a te „bate”, de competiţie, pentru cea mai „cocotă” a născut false păreri despre seriozitate. Normal că orice părinte închide ochii de drag...şi de nevoie..pentru ca fata lor să fie cooptată într-un asemena „rol” de „Cea Mai Dorită” de a fi penetrată de oricine „merită” sau „are”....

Bărbaţii reacţionează ca băiatul lui Pavlov , iar Evele eşteaptă „prinţul”(mai frumos decat dracul). Şi este firesc să-şi urle nemulţumirea în ele! Cele mai multe, îndeosebi după oficializarea relaţiei acceptă tacit...fără a realiza consecinţele acestui model democratic de percepţie asupra tinerei, care se expune privirilor bărbaţilor îndoctrinaţi cu iubirea-exclusivistă, impusă de Cel de Sus!
Pentru că nimic nu este întâmplător:cu cât o lege este ocolită ..mai greu, cu atât o tânără fată trebuie să devină mau uşoara, să se arate disponibilă Marelui Învingător. 

Bucuria şi fericirea chinurilor bărbaţilor trebuie răsplătită. Firesc, banal, cu o proastă, ceea ce devine important este ca ea să nu ştie...ori bineînţeles... să nu poată să recunoască(din cauza avântului tineresc) sau cel mai simplu ca „bună ziua”să nu o intereseze. De ce ar avea de ce? Motivul?
Ce pot face părinţii de fete?Aşteaptă să vadă sau să iasă învingatorul,.... şi puţin le pasă lor, că VULGUL ŞI EŞECUL dansează manele prin toţi porii...dar mai ales.. pentru toată lumea!(??). Ideea de fluşturatecă...de piţipoancă este doar în gură, în cuvânt. Pe nimeni nu deranjează. Ipocrizia e aici prezentă indirectă, e mediatică, ba chiar mediatizată şi... nicidecum nu poate ajunge în inima vinovaţilor acestui mecanism urnit în favoarea muncitorului, recte bărbatul. Ave!

Masculii, libidinoşii entuziaşti sunt astfel fericiţi...că....promovarea sexului în atari condiţii...se desfăşoară..tot mai frivol...şi trebuie să ştii nu carte, ci să faci bani. Amin!

Timpul vechiului hit”Eşti frumoasă dar eşti proastă ”a apus. Acum se află în circulaţie pe sub mână: „Sunt frumoasă pot să fiu şi proastă(nihilista estetică)...mare foc am...dar scoate cât ai! Cu toate astea, frumuseţea rămâne apanajul sufletului oricât de ghebos şi înghesuit ar fi el, moneda, cursul de schimb s-a pervertit.
Poţi fi cât de cretină sau analfabetă, o ţâţă şi un cur (nou) oferit „la timp” aduce bani , mulţumire şi audienţă Companiilor de oameni. Până la urmă. Nu-i aşa?

„Cultura piţipoancei” încet dar sigur în sânul societăţii, se remarcă prin cristalizarea unui vechi prototip caracterial, acum mult îmbunătăţit: de a minţi şi de a fi minţit-frumos. Minciuna ajută enorm la dorinţa ardentă de acum de a te distanţa de Adevăr.
Noua pervertire îşi cere dreptul pentru un nou limbaj...şi un nou registru amplu al cotei de piaţă. „Sunt piţipoancă şi mă mândresc,” ar suna noul slogan al tinerelor fete care-şi au o grilă de valori numai de ele ştiute. Băieţii buni le rânduiesc, slabii, nu mai pot ajunge nici la firimituri pentru că celelalte rămase, tind in corpore la trupurile de invidiat, acolo unde e caşcavalul adevărat. Toţi cei care ştiu să facă copii(scuzaţi) cunosc „mecanismul de succes”, foarte greu este însă de dus la îndeplinit.

Bărbaţii cad în general la datorie pentru că ei „nu pot” ajunge la statutul deja... de starletă-piţi/ porno, sau „nu sunt în stare” dacă au făcut fete, să le aducă la nivelul de „păpuşă de carne”(Simone de Beauvoir).

Desigur acestea sunt tendinţele existente, nu reperul principal sub care se trăieşte, cultura piţipoancei nefiind decât un demers familial de o nouă sorginte, fiţoasă, un model reuşit şi reîmprospătat: o tânără femeie mai proastă decât precedentele din istorie. Neapărat acestea trebuie să fie şi „rele” , astfel să condimenteze...încât să poată să suplinescă lipsa crasă de discernământ. Cui îi trebuie până la urmă?
De fapt şi de drept, românilor la această oră, le trebuiesc „angajaţi”. Asta „s-a urmărit” şi cu piţipoanca, crearea unui prototip să fie mai „aţâţător şi mai disponibil”, meritocratic. Mai concret spus, la un model la care poate adera...toată lumea. Nevoia de a subordona sau de a exploata...de plăcere...crescândă. Asta te va face prost mai rău. Vorba Lianei Stanciu:proastă de păcăne. La drept vorbind, ştie că are şi cine s-o audă.:)