Nu mi-e teamă să lupt ca să fiu văzut.
Masca nu-i pentru tine, ci pentru a-i proteja pe cei apropiați ție. (Christian Bale)

27.03.2011

Fuga după/de îndrăgostire

Câţi dintre noi se îndrăgostesc?
      ...Pentru asta îţi trebuie pasiune, credinţă, nerv, dragoste, o doză de nebunie tradusă într-o împotrivire a celor orânduite (prost), o detaşare faţă de stresul cotidian de a face bani şi uneori aşteptarea unuia care trebuie să îndeplinească „cerinţe”.
Dincolo de noroc şi un feeling verificat un rol important îl joacă hazardul, dar şi forţa fiecărui individ în parte de a trece conştient din în-drăgostire la supra-îndrăgostire. 
Cu alte cuvinte...
Dacă reuşiţi să treceţi de faza diluării actului erotic (iubirii), asta presupunând o arhitectură personală a manifestării firescului pt.celălalt şi, fireşte, dacă aveţi norocul să nu daţi peste vreun prost/proastă (a zilelor noastre) înseamnă că întruniţi condiţiile de bază ale unui îndraăgostit cu normă întreagă, nu vreun pueril(ă) cu pretenţie de mare seriozitate sau visare. Şi vă puteţi întreba din acest stadiu, dacă dragostea durează 3 ani sau nu. 
....Cel puţin rămâneţi cu „îndrăgostitul”, nu cel întâmplător sau fals ci cu cel autentic, acela care îţi dă confirmarea faptului că eşti Viu, că trăieşti şi că nu te-ai păcălit,
eventual s-o fi făcut partenerul când nu are toate datele ”problemei”. Vieţii. 


31 de comentarii:

  1. Cine fuge, Joka-bro, dupa/de?
    Toata lumea iubeste.
    Ce-ti veni?
    Un' te uiti, un' te-ntorci, numa' iubire, pe toate drumurile. Eu asa percep. :d

    RăspundețiȘtergere
  2. :)
    Îndrăgosteala...un alt "nimic" esenţial!
    Îmi place cântecul.

    RăspundețiȘtergere
  3. Simpatica melodia..n-o stiam :) Despre indragostire..dupa capacitatile fiecaruia..si bine ai precizat..ingredientele "pasiune, credinţă, nerv, dragoste, o doză de nebunie". Mi-ar placea sa detaliezi ce intelegi tu prin credinta. Statisticile cum ca dragostea dureaza 3 ani..ca multe alte generalizari...mi se par lipsite de relevanta la nivel individual. Iar in ce priveste diluarea..nu cred in diluare..mai degraba in evaporarea iluziilor, autosugetionarii..acolo unde cazul :)..sau oboseala pur si simplu.

    RăspundețiȘtergere
  4. Se spune ca atunci cand iti doresti asa ceva, tot universul lucreaza pentru tine...si intr-o zi esti asa cum gandul tau a cerut.

    RăspundețiȘtergere
  5. Lori:Da, toata lumea "fuge", dar concluzia este una tot mai limpede in sensul ca "dorinta" si-a depasit atributiunile pentru ca... "oferta" nu stie ce sa mai faca cu ea.
    :)
    Senzatia de "pe toate drumurile" vine de la faptul ca "nevoia" se trateaza cu Haos.
    De aceea cred ca a si scris Bruckner "Marea dezordine amoroasa".
    Anticipa ce va avea sa vina.
    :)

    RăspundețiȘtergere
  6. Blue:Perfect adevarat, un "nimic" care iti intareste sau schilodeste... verticalitatea.

    RăspundețiȘtergere
  7. Fly.Credinta este ceea ce eu numesc "baza" intr-o continua formare. Este acea experienta pe care ti-o insusesti pe deplin si care nu poate merge decat mana in mana cu bunul simt. Credinta este acea certitudine pe care ti-o da propriul feeling imbatabil.
    E greu sa ti-l tii doar teoretizat, important este sa-l manifesti, sa-l joci, atunci, feelingul capata valente de conducator.
    Intrebarea ar fi: sa-ti intaresti credinta in tine sau in Dumnezeu?
    Ideal ar fi ambele, iar in ceea ce priveste legatura dintre tine si D-zeu...oricine cred ar trebui sa nu se minta pe el insusi.
    Tu Fly ai facut-o?
    :)
    Eu zic ca nu, altfel nu imi venea in momentul asta sa te imbratisez.
    :))

    RăspundețiȘtergere
  8. http://www.youtube.com/user/Originality30

    RăspundețiȘtergere
  9. ma bucura ca ai descoperit acestea in credinta,dar din cate am observat eu la mine,nu baza e cea care se formeaza ci aplicarea,observarea situarii in acel moment.structura generala nu se modifica,ci doar o usoara ameliorare in urma unor degradari.

    RăspundețiȘtergere
  10. in fuga de indragostire se practica de fapt o obosire pt trasarea unei limite a firescului.

    RăspundețiȘtergere
  11. @Joker..frumos raspuns :).As sintetiza ..credinta in dumnezeiescul din noi. Nu cred ca m-am mintit..conducandu-ma dupa "bunul simt"..poate doar ma mai pacalesc de una singura uneori :))

    RăspundețiȘtergere
  12. Multumesc Toteu-le pentru aprecieri si iti multumesc pentru completarile(tale)de rigoare.
    :)

    Fly, la tine o imbratisare nu-mi ajunge:)
    "credinta in dumnezeiescul din noi" zici?
    Gandesc ca intradevar El te ajuta.
    Cand raman fara cantitatea necesara de iubire(autentica)o sa-ti cer. Sa vedem cum gasesc modaliatatea de livrare...
    Poate par avion?
    :))

    RăspundețiȘtergere
  13. Draga Joker..cum arunci tu subtil responsabilitatea pe umerii mei. Deci eu trebuie sa pastrez permanent iubirea (autentica)..si sa am si eventuale rezerve pentru prieteni..in caz de nevoie :)) Nu pot decat sa-ti multumesc..asta imi da putere.>:d< Desi cred ca nu vei avea nevoie, tu ai resursele tale interioare de iubire..si o sa ai grija sa se regenereze ;)

    RăspundețiȘtergere
  14. @Brandusa, intr-o zi "esti" asa "CUM VREI"!?
    (Doresti)?
    Abia atunci incep adevaratele "probleme".Existenta acestora fiind inevitabila, de aceea importanta este rezolvarea/solutionarea in 2.Baletul,un anume calcul interior al feelingului si o reciprocitate asumata.Iata ce inseamna "primirea" problemelor si acceptarea acestora ca FIRESTI.
    In alta ordine de idei orice cacat aparut in cotidian trebuie tratat ca atare si mai ales cu iubire.Unde iubire inseamna acceptare,nu tacita ci empatica.
    Deci Brandusa...ma bag!!!
    ...Ca stiu unde! Nu ma sperii...ca ia-m invatat cotloanele,chiar si bufnitele.
    :)

    RăspundețiȘtergere
  15. Dragostea e un " nimic" plin de "nuante " si "arome"!:)

    RăspundețiȘtergere
  16. indragostirea da impresia ca in cursul lin sau jucaus al sau,contine un sacrificiu.eu nu stiu daca pot sa zic ca sunt norocoasa sau nu,dar ce am simtit eu,era ca:indragostirea in sine e sacrificiul pus pe masa iubirii.vad cum trebuie sa las cursul ei,a indragostirii,sa accept micile ei dereglari,sa particip lasandu-ma patrunsa,etc, si apoi marele pas...marele pas ce il umplu de frica,de timiditate in fata imensei iubiri ce o vad.sincer,pt o clipa imi vine sa fug si apoi sa nu cred cand vad ce ma asteapta.m-asteapta lucruri ce nu am indraznit sa visez,ceva ce nu am indraznit sa vad si sa iubesc...iubirea.

    RăspundețiȘtergere
  17. Esti un om viu, celulele tale pulseaza asa, scrisul transmite asa. Oamenii te plac desi habar nu au de ce...pentru ca esti viu. Ai fost simpatic in manifestarea ta, putin pus la colt.... Pornisesi dur, hi,hi.
    Pret de o clipa gandesc la pasul destin ce vine, ce-ti poate duce inima acolo unde sufletul tau stie si vrea. E pace !

    RăspundețiȘtergere
  18. @Leonesse, ai facut una dintre cele mai succinte sinteze din cate mi-a fost dat sa le vad/citesc vreodata:)
    Exact asta este dragostea, cu specificatia ca nuantaromelor nu vine doar dintr-un interior exersat-inocent cat dintr-o sansa pe care ti-o da gradul de dumnezeire din tine,dar, si cat isi face de cap Maria sa hazardul.
    :)

    RăspundețiȘtergere
  19. @Toteu, "indragostirea"nu trebuie sa dea impresia de sacrificiu ci sa ARATE DRUMUL. Te sacrifici pe tine pt.ca cel de langa esti TU. Si aici intervine arta fiecaruia de a sti sa-L culeaga pe Acel Eu/Tu.
    Din multimea...care tinde spre vid. Ma rog, spre cea aparent-frumoasa.
    Da, in-dragostirea contine si mici dereglari, dar ea trebuie sa si Re/Cunoasca.
    Frica in iubire este ca si aruncarea pastravului intr-un Tsunami cu pretentia ca stie sa inoate.
    A iubi Iubirea??
    Ha ha...asta e DEZIDERAT nene, nu gluma!
    Cine are curajul sa fie(devina serios)?
    :))

    Sfatul meu?
    Nu va jucati cu focul?Sunt persoane care nu au vazut in viata lor un stingator

    RăspundețiȘtergere
  20. Brandusa, m-am inrosit m-ai mult decat m-as fi asteptat si nu stiu de ce...
    Ba da, m-am prins intr-un final:)
    Iti multumesc pt.activarea feelingului tau....
    si da ai avut dreptate, sufletul meu stie si "vrea"
    :))

    RăspundețiȘtergere
  21. Vai, asa imi vine sa te iau peste picior:))... Si cred ca o s-o fac, ca nu-mi place de un Joker care roseste.
    Ce face iubirea din om! Pai cu cine mai vorbesc eu de cat de "destepte" sunt femeile cand tu esti pierdut pe drumuri rozacee-bombon, vorba lui Lori de la ultima postare:))? M-ai lasat pe mine cu greul, cu datul cu paru'! Sa-ti fie rusine! Tu ai luat de buna aia cu infiintatul partidului iubirii. Tu l-ai infintat si aplicat deja la tine acasa, iar eu inca exorcizez demoni la greu: proprii, ai altora, nu conteaza!
    Promiti ca ma chemi cand ai nevoie de putin Bitter Moon:D? Bine ar fi sa nu faci exces de inimioare de ciocolata si afrodiziace ca sa nu ai nevoie de fierea mea, dar eu sunt prevazatoare si de-aia te intreb:D.
    >:D<

    RăspundețiȘtergere
  22. Ai mai....si tu te lasi coplesita de aparente.
    :)
    Stii ca vorbesti de starea Aia naturala??
    Ne-partipris...
    Ne-partidui-ta...
    Io n-am infiintat nimic.
    Firescul...m-a mai ajuns putin din urma:)
    Starea aia cea mai inalta a Lui
    :)

    Sa stii ca de Bitter Moon nu am nevoie decat la pahar.
    :)

    RăspundețiȘtergere
  23. Bre, aparente, non-aparente, eu inca cred ca tu nu ai trecut de stadiul "Valentine's Day". Nu te-am mai vazut pe blog dand cu parul de nu mai tin minte. Inteleg ca imi lasi mie de pe acum sarcina asta, dar macar mai zii si tu ceva de pe margine, sa stiu macar ca nu te-ai intoxicat sau ceva cu iubire si rozacee-bombon.
    Ehe, apuse sunt acele vremuri cand radeam noi doi impreuna de femei si planuiam sa te imbat!

    RăspundețiȘtergere
  24. Iunia trebuie sa recunosti ca nici nu mai am in cine.
    Asta e si idea.
    Ce vrei sa le caut?Pe alea...
    :))
    Morala?
    Vezi unde te bagi...ca ai posibilitatea de a nu mai iesi.
    :))

    Iunia, nu-ti las tie nici-o sarcina.Asemenea supra-sarcini sunt bine de a le analiza impreuna
    :)

    Creezi ca imbatandu-ma puteai scoate ceva ce ma putea contra-zice...sau nega alt-candva?
    :)No chance!

    RăspundețiȘtergere
  25. Nu stiu de ce am vaga impresie ca domnisoara sau doamna ta o sa trebuiasca sa treaca prin programul meu strict si intensiv pe deasupra de nazificare... Asa mica cum ma vezi, sunt nazista de n-ai idee!
    Tu n-ai vazut ca eu imi complic existenta oricum cu diversi prosti si diverse proaste? Macar zi-mi si mie ce le faci sa mai scapi de ei daca tot nu mai vrei sa ii atragi ca mine.

    RăspundețiȘtergere
  26. Joker-ar fi fost interesant sa scrii si despre fuga de dupa indragostire,mai in amplu...caci asta o stim toti si sunt sigura ca sunt multe de spus din acel moment precis.

    RăspundețiȘtergere
  27. Iunia-azi sunt fericita ca intotdeauna,dar acum aceasta fericire ma cuprinde clipa de clipa...nu mai pot sa fug...cum am zis pe blogul meu printr-un citat:clipa de acum este tot ce exista,asa ca nu am sa fug.azi iubesc orice,tot,si pe tine si pe Joker...cu sentimente diferite,dar va iubesc.:)))
    dar,aceasta fericire nu ma impiedica sa ma uit in trecutul meu si sa observ sentimentul demult trecut al faptului ca atrageam prostii ca furnicile la dulce.ah,ce ma ofticam atunci...de fapt in sentimentul ofticii,observam doua elemente:plangerea de mila si fatalitatea.dar sti care a fost sansa mea?ca am raspuns fatalitatii cu alta fatalitate.fatalitatea de a fi mai mare decat fatalitatea in sine.
    sti de unde vine dorinta de a scapa de prosti?din faptul/frica sa nu cumva sa vezi prosti acolo unde nu sunt,inclusiv in tine daca nu iti acorzi increderea/sinceritatea ce ti se cuvine...ti se cuvine,mai mult decat existenta oricarui prost DE PE lumea aceasta.
    Eu fiind proasta,nu crede in mine...ci in tine...asa vei reusi sa vezi aparenta prostiei mele,daca aceasta exista.acest lucru ii e dedicat si lui Joker,cu subantelesul pe care il stim amandoi.pe Joker il rog din tot sufletul cu sentimentele aditionale ce i se cuvin lui,dragul de el.
    uf,: ) ce bine ca uneori ma mai prinde inspiratia asta salvatoare...chiar de e putin pt altii,pt mine e enorm cat de la mine mana la ei.

    RăspundețiȘtergere
  28. Iunia, pai ti-o "complici" pt ca este momentul in care Functia de ASIMILARE se desavarseste.
    Sa te plangi doar in momentul cand o sa atingi ...cei 546 de ani pe care i am eu acum, stii?
    Pana atunci vezi si tu cum poti sa te fofilezi si sa nu mai dai chiar nas in nas cu toti manelistii simturilor si pitipoancele urat mirositoare.

    RăspundețiȘtergere
  29. Clarisa, fuga de "dupa" e o arta pe care fiecare trebuie sa o INTELEAGA. A ramane dupa ce trece dragostea tine de un Tot-Unitar care se reduce la credinta sau la stiinta de a readuce dragostea in cuplu.
    N-ai voie sa faci "dupa ureche", tot ce faci sau gandesti la intamplare se intoarce asupra ta, iar dragostea sau "in-dragostirea" vor veni aidoma unor "trenuri de marfa", golindu-te pe tine de simtire.Mai corect spus de ratiune si simtire,dar pt asta iti trebuie feeling adevarat.acel feeling de2.

    RăspundețiȘtergere
  30. ce de cuvinte...
    :)))
    despre un sentiment care ne incearca pe toti prin atatea legaturi ancestrale.
    nu cred ca exista om pe lumea asta care sa nu fi ales o legatura in viata asta, sa se reintoarca pt ea, sa o simta si la nivel chimico-afectiv.
    Si daca acel om exista, cu siguranta lectia vietii lui e sa reintalneasca suflete pt alte taskuri.
    Dar vorbiti de un sentiment care ne incearca nu pentru ca dragostea pluteste prin nori, ci pentru ca simplu : cu totii conectam unii la altii si candva ne-am reintalnit ca si acum.
    De aici magnetismul, chimia, afectul, deja-vu-ul, etc.
    Poate cei care iti scriu aici sunt parte din legaturile tale si de ce nu ele s-au reintors spre recunoastere.

    Namaste

    RăspundețiȘtergere

Căutati pe acest blog