Nu mi-e teamă să lupt ca să fiu văzut.
Masca nu-i pentru tine, ci pentru a-i proteja pe cei apropiați ție. (Christian Bale)

18.06.2012

A Curvi...Curvia...andreiraduM


Studiu de caz

Mă cum dracu se întâmplă în viața asta dar exact pe subiectele cele mai sensibile când le arunc în aerul greu respirabil de acasă, se ridică focul în văzduh.
Ies la suprafață frustrările, întrebările greu acceptate, durerile vechi, cele actuale adânc împlântate în tot ceea ce înseamnă ființare şi la modul prezent în... CURVE:
 mame, prietene, viitoare soții, foste neveste, vânzătoare de plăceri,  dar și în cele demne de o soartă mai bună care o fac pentru întreținerea familiei...

CURVELE...
 Ăsta a fost SUBIECTUL care în raport cu dragosteA pe care am ridicat-o la superlativ prin Loreen a scurtcicuitat ceea ce cunoaștem noi toți, sub forma dictonului "musca pe căciulă".
Subiectul în sine a lovit  din cauza lipsei de informaţii necesare, a unor coordonate precise pentru a acoperi un subiect complex şi inepuizabil.
Bineînțeles, că acei ce au mușcat momeala s-au folosit de vechile subterfugii atât de banale și care au constituit RANA pentru care au și intrat într-o Horă a Denigrărilor cum au putut, și.. pe unde au apucat.
Nu? Atunci când știi că SUBIECTUL nu-ți este la îndemână te iei de orice amănunt folosindu-ți arma mereu strâmbă a dezinformării, a principiilor pur demonstrative îmbibate cu presupuneri dez-axate...dar, și a denigrării persoanei care le-a invocat.
       
                încornorat, înfumurat, un bîjbîitor al sensului:andreiraduM

Mijlocitorul și principalul pion în ecuația Curvelor noastre de toate zilele, cel care s-a identificat cu ele în momentul când a considerat să "ia apărarea"altei bolnave-imaginative dintr-un cras exces de zel este unul de-și spune andreiraduM, un adevărat titirez conversațional priceput de minune să schimbe sensul adevărat al lucrurilor firești, el însuși un substitut al său în viața de zi cu zi, de care se laudă necontenit că, se îmbujorează zilnic cu nasul în pistilul florilor de pe marginea drumului.
Ce a făcut ăsta. A sărit ca un apucat frustrat să combată
Și cum androidul virtual nu putea fi singur, Zeița Curvelor și-a mai trimis pe pământ anume în mediul orgolios virtual de care cu sfială mă dezic...încă o apărătoaare!
Lorelei, care îmi zice ea din mângâiere pur-întâmplătoare J-bro. Trimis și deloc întâmplător. Ce-au făcut apărătorii de vază ai tuturor curvelor din spațiul carpatin și universal(preconizat)? Și-au ales ambi un câmp de bătaie. Fata a optat na, ca ORICE fată stindardul "De-ai știi tu că aia-i curvă ai devora-o...am glumit,nu, oficial e așa: "-De unde știi tu că aia curva, e curvă?" cu trimitere clară la nasul meu de a o mirosi la cel mai propriu mod posibil. Și cu apostrofarea concludentă de rigoare:
"Ce am fost eu la curul ei"?

Mă rog, ajungem și la Bărbat. Ăsta, clar, reperezentatul Curvelor masculine și feminine în fapt și inițiatorul mișcării propagandistice:"Sunt curvă și se ia"! "Cine nu este ca ea"...mi-a spus andreiraduM ulterior chiar prin vocea lui interioară, îl va obstrucționa, că are el metode specifice...și că dacă nu o recunosc pă aia de își zice sufletdeCurvă mă va acuza de toate ocările pământului, de tot ceea ce îi va veni la gură, pe considerentul "firesc" că: în oricine există o curvă!??

Eu i-am zis că nu ader și asta la ofticat, în condițiile în care știa foarte bine de faptul că tot ceea ce mișcă în jurul lui este o ordinărie curvară, a se citi o "naturalețe respingătoare", dar, n-a putut anticipa că nu sunt din familia lui și nici a mironosițelor care se ascund sub pavăza ipocriziei.
Așa că a dat drumul la diatribe punându-și la înaintare raționamentul pedant dar limitat la rându-i, că zice doxatul-pervertit:
"uitand ca face si el nefacute, ca recurge la tot felul de subterfugii pentru a-si satisface anumite nevoi, a-și aduce anumite beneficii"??
 Deci reprezentantul inimos al curvelor ce a făcut? Și-a dat arama pe față.
Încercând să mă îngroape pe mine în BANALITATEA-COTIDIANĂ și avansând astfel un principiu de la sine gratuit, în speță din familia și apropiații lui ce își vând trupul sau interesele ori se trădează la prima cerere, în astfel de condiţii  nu am cum să fiu decât o simplă componentă, ca și ei.

                             Sunt Curvă până-n măduva oaselor

În fapt a uzitat o simplă manevră generală indusă pentru a-și face loc invocării de aberații țîșnite dintr-un complex de curvar(duplicitar) moștenit foarte probabil de la cea care ia dat sensul și arătat culoarul de mers...în primii ani de viață. De acolo poți împrumta comportamente asumate și atitudini comportamentale fără echivoc și poți arunca altuia...cu seninătate.
Personajul e admirabil de PROST și de CURVă când spune :"Nimeni nu stie ce poveste duce in spate o "curva" asumata"!????
Ca și cum NOI TOȚI N-AM ȘTI LUCRUL ĂSTA! Mai revenim la familia lui? Mai ne ducem cu gândul la cei care ne conduc și cum îi alegem? Mai ne gândim cum ne ies copiii?
Dar așa a fost și este neamul ăsta, mereu am ucis CURATUL/ALTFELUL și am sacrificat tot ceea ce a fost bun pentru curve, bani sau comitete la nivel înalt. Ce a ieșit? Spălăciri de creiere, miliardari de carton, inteligențe care mai de care mai artificiale și nesecate modele de formațiuni sociale gata de a pregăti noi generații de curve.

                     Sunt femeie și oricând am dreptul să spun orice prostie

Trebuie să mergem înapoi la exemplarul feminin:Lori. Ea a avut străfulgerarea...dincolo de banalitatea pur literală a unei simple condamnări femenine, aceea de a fi depozitara cunoștințelor deloc întâmplătoare...a minunilor din Viața mea...în speță a patru(!)ființe care-mi sunt încântătoare și la care (scuze) cartierul Dr Taberei al ei sau Balta alba-neagra urâciosului strâmbo-cognitiv raduM nu a putut încă vedea!!!!??? Mai pe scurt având o relație de pură independență ideatică și firesc...reciprocă!.. în parte sexuală asta a scos-o din minți!!!E, acu e acu. Pe cine!?

 Ea, care a văzut în atâția ani de viață funia trasă de un singur exemplar...a simțit acum că e necesar să-mi dea o LECȚIE să mă usture pe motiv că "nu este corect" ce fac! În condițiile în care habar nu are ce tip de relații consum sau întrețin eu. Unde e Curva aici??
 În Libertatea mea...fluturată....chiar cu credință!!! sau într-o mojicie fără seamăn...de a scrie așa ceva fără niciun pic de SENS, răsucind cuțitul într-o RANĂ(IUBIREA) mai mult mitologică decât proprie, dar și așa îmbâcsită(la ea) de reguli stricte ce i-ar impune cu seninătate  şi cu ochii strâns închiși!!
Ce este culmea cinismului și ironiei...este că ființa ei nu poate anticipa deloc coordonatele relațiilor de IUBIRE existente decât în condiţiile de ceea ce NE spune sf.scriptură și sfinții părinți cu apucături de curvari, pe pământ!!
Culmea!

Lipsa discernământului. Sau mitul toporului din popor: Curvă-Dragoste

Și tot printr-o culme a cinismului rudă cu imbecilitatea vin şi concluziile trase de tartorul, inițiatorul vendetei, Răzbunătorul Curvelor andreiraduM...în fapt a tuturor neputințelor Curvelor din românia: vine și spune ăsta cu emfază că blogul meu este plin cu siropoșeniii, l-am făcut pentru a agăța gagici pe net și că e populat la orice colț de SEX, ignorând că este energia vieţii. Este pe undeva foarte interesant de ce face asta...jignindu-mă ca un bou de baltă.

Ca orice Curvă îi este "frică" de sex şi pe care îl privește cu detașare, afectul său fiind unul avariat din copilărie, așa și blogurile de acest "tip", îi par că nu sunt serioase, sunt doar cele cu flori, porumbei și cu mâncăruri. De ce? Iarăşi interesant. Tocmai pentru a se infiltra el.....și ne-esențialul adus o dată cu rigidităţile şi frustrările lui din trecut în care.... târăște curva, conceptul precum oxigenul în propria-i comunitate.

Resimte o nevoie frustrantă să fie acid şi indiferent ca totul să se poată plia..pe greutatea invectivelor aruncate pentru a deturna sensul principal al lucrurilor şi ca principiul său exersat de Curvă  să triumfe în fața celor mici. Se bazează pe INSTINCTUL DE CURVĂ pe care îl au mulţi în ideea de "câştig plutitor" în democraţie.

În fapt ce face el mai concret? Deturnează in-direct SENSUL PRIMORDIAL printr-o șmecherie de tip "Perversa de pe Târgu Ocna" luând-o la fugă "mișto" ca orice banal interesat bărbat aruncându-se în păpușoiul șmecheriilor. Firesc nu? Sper să vă prindeţi. Pentru a nu lua contact cu energia învăluitoare a vieții de care se teme,sexul.

Altfel spus Curva este prea ocupată să i-o tragă "cuiva" sau să deposedeze "ceva"  în loc să poată învăța lucruri serioase. Asta şi face de mai multe zile pe blogul lui Lorelei, expune terome generalist-simpliste minimalizându-i pe celalţi dintr-o nevoie acută.

La curve o anume inteligență-rece va substitui mereu o anume pedagogie necesară oricui şi care vine să se prezinte deschisă/prietenoasă/comunicativă/camaraderească. De ce?
Frustrarea de lucrurile cu adevărat mărețe în interiorul ființei proprii, proasta educație dar și o nevoie acută de a ține mecanic steagul sus în tagma Curvelor de zi cu zi...în inima capitalei, va prima în dauna unui anume firesc manifestat în căutare de sens sau numitor comun. Vorbeşte ca un rechin, că "respectul trebuie câştigat", dar nu se întreabă de ce este şi orb aşezat fiind în jumătatea plină a paharului...ne-simţit fiind.

                           Pericolul miștoului, amenințarea relativizării

E ascultat pentru că este un adevărat şmenar în frază și un bun corespondent al realității, lucru însă care nu-l scoate deasupra problemelor fundamentale. Ca orice curvă banală povestirea și mai apoi exemplificările irup într-o rutină pragmatică rigidă ce-i trădează alienarea de tot ce înseamnă sensibil și frumos interior.
 Dar pe cine intetresează sonoritatea și tâlcul unei curve-banale dar colorate? Poate doar unele femei sau pe ahtiații bancurilor de prost gust..., Inima lui e sinonimă cu "bătaia curvei"...trebuie să exploateze ceva repede, textul în cele din urmă, pe care nici el și nici pe cea care a ales-o nu interesează:e o curvă prin excelență.
Cuvânt, faptă, exploatare!
E identic simptomul cu al altei bolnăviciuni care emană efuziuni de limpezire în plin proces de îmbâcsire- ICS, toți 3 sunt nişte suferinzi ai iubirii şi nu căutători! Inconștiență care îi duc spre un celălalt colţ al democrației:alienarea prin detașare. Fuga prin nesimțire. Aici oricât ai putea să fugi , oricând vei fi prins din urmă. Sexul pentru majoritarii imberbi...este rana secundară, lupta dusă pentru nesimțire.
O parte a femeilor simt, Curvele nu! Iată Familia în cauză!!!
Iată și principiul după care fug...ignorând și punând "la zid" de frica neieșirii din jocul social.

Rana esențială

Care este adevărata noastră Rană?
Iubirea, pentru ea s-a dat cu curul de pământ Lori, pentru ea învârtește cuvintele corect în van prostul pardon, neştiutorul andrei, chiar dacă fuge cu spatele, înfumurat de atâta maieutică a propriei sale aure nestrălucitoare...şi da, RANĂ este şi ideea pe care am consolidat acest  blog, în scop...de a simți aproape IDEILE/SENTIMENTELE AUTENTICE ȘI TOT CEEA CE ARE MAI EROTIC BUN ORICINE! Nu e o crimă, e o calitate...manifestată!
Ceea ce va trebui demonstrat.

Desigur, în spatele tuturor faţadelor mele şi nu numai, stau aceia pe care nu-i mai găsim niciunde! Sau de fapt nicicând: prieteni, vecini, colegi, parteneri de chef sau amici de discuții extraordinare. Sau pierdut în făcut bani și penetrat proaste-interesate la tot pasul. Cum să le zici Curve când ele mișună în voie?
Una din cele 4 suflete minunate apropiate inimii mele este G și care îmi dă uneori impresia că este mai frumoasă și mai naturală cât jumătate din bucureștiul vostru căcăcios ce duhnește a ne-viabilitate!!!
Artificii, plastic, zgomot, clismă cu vin sau silicon!!!... Așa se poate contabiliza visarea-realitatea/ dorința-împlinirea sau...
speranța-credința. Un totum de plastic învelit puternic într-unandreiraduM stăpân pe sine, pe viață și pe cele ce le condamnă. Radiografie perfectă a unui bucureștean îmbâcsit de orgolii și năzuințe. Nu-i bai trebuie să existe! Cum? Să slujească titlul:"A Curvi Curvia".
 Nu te poți deroba, vei fi înghițit. Îi este frică, ceea ce îl face mai puţin uman şi ne explică tot el că:"Nu contează". El trebuie să fie "el"
ps
De ce a sărit micul imbecil la atac? A mirosit prea multă sensibilitate, sexualitate, dumnezeire neîncadrabilă. A simţit în răspunsul redfire-ului de la postarea Euphoriei o fiinţă veritabilă ce anula cu o simplitate dezarmantă o simplă Curvă dar semnificativă, din România, şi s-a aprins!

Curvele ard cu scrum!



15.06.2012

Adevărul...Prostia...Igno-Indiferenţa...Relativizarea...




Geniul şi Frumuseţea: Petre Ţuţea

 “Am suferit 13 ani în temniţă pentru un popor de idioţi!” 

 
“La români prostia e o infracţiune, căci vorba-ceea. «Poţi umbla două ore în galop prin Bucureşti şi să nu dai de un prost.»”

"Laurenţiu Ulici îi considera pe români o combinaţie nefericită de Mitică şi Hyperion. Petre Ţuţea era o combinaţie de Mitică şi Hyperion fericită. Frivolitatea îl făcea disponibil pentru aventuri ale gândirii pe care spiritele grave le evită, din teama căderii în ridicol. Eliberată de obligaţia de a argumenta fiecare afirmaţie, de-a o integra într-un sistem, de-a o situa într-o tradiţie etc., inteligenţa lui ajungea repede foarte departe. O foaie de hârtie ridicată de vânt în văzduh zboară uneori mai spectaculos decât un avion sofisticat." Alex.Ştefănescu


"Ca un poet, filosoful se “contrazice” la tot pasul, instalându-se de fiecare dată, cu fervoare, în prezent"


"Nu-mi pot face autobiografia, fiindcă nu mă interesează trecutul meu, pe care îl detest! N-am nimic comun cu mine în trecut. Ştiţi când începe viaţa mea? Acum, când vorbesc cu dumneavoastră...”

"Aceasta nu este numai reacţia unui om care refuză să-şi aducă aminte de ceva dezagreabil, ci o atitudine de intelectual modern, adept al improvizaţiei şi fragmentarismului. Ca şi colegii lui de generaţie, formaţi aproape toţi la şcoala lui Nae Ionescu, Petre Ţuţea sacrifică sistemul în favoarea autenticităţii, opera în favoarea vieţii. Dintre toţi, el este cel mai consecvent “trăirist”, întrucât, în mai mare măsură decât însuşi maestrul lui, şi-a asumat “nerealizarea” ca autor."
 Alex. Ştefănescu

 

13.06.2012

Prostia în coerențĂ: ICS...în așteptarea de i-grec



Așa că...acum hai la defalcat..La despuricat icși din capul lui ICS!
 Ce non-sens! Te-ai prins? Ți s-au asociat sinapsele? O să-ți scot impuritățile din cap.
:))
Și va trebui să dai o bere.
:))
1- Zici că mai las un colț de mască jos? Michiduță, atunci când ființezi nu lași nimic prin simplu fapt că nu ai ce. Dar tu.., tu dacă ești o copie îmbărbătată artificial n-ai cum a te prinde ce sunt eu și cum mă pun și de ce(ANUME)pe tapet, prin simplu fapt că nu ai accesat alte dimensiuni în afara celor shaormico-orgasmice.
2- Zici că mă deranjează? Noormal...îmi fură din timpul alocat(nu știi tu)vorbindu-mi în chei și termeni ce pentru fiecare însemnează altceva.
3-Mă combate "frumos"? ICS, ori ne facem la bigudiuri, ori găsim răspunsul frământărilor(mici pârțuri in your head) sau îți place doar să te auzi tastând?
:))
4- Nu mă "erijez", și asta prin simplu fapt că nu ai mâna necesară și nici alte organe de care să mă poți agăța sau prinde în vreun fel Tu! Ești doar un agățător disperat de sensuri: degeaba te duci ca alba-n ham...sau ca muta la p--?... să mă încadrezi tu în vreun fel: ești departe de miezul lucrurilor descrise pe blogul meu și de miezul de dodoașcă invocat de țuguiaturaduM. Tu ești în optica mea microscopică un doar simpatic-coerent-fluid-și de-o liniaritate banal-exageratoare ce se umflă în pene și doar atât. Cur-cani și coco-și ca tine sunt destui...deci, nu ești un reper pentru rasa superioară, căutată în noi. Sau și-n tine urlă carpe diemul în manifestare?:))
5- Ics. Eu vreau să par a "interesant" (ai nimerito)...și asta ca să-ți mai deschizi și tu mintea...și nu să o îmbâcsești cu pagube omenești colaterale. Te-ai gândit că aș mai vrea să "fac" și eu dragoste de acum încolo? :))) Că sex facem nu?...din când în când, iar în restul timpului ne f-tem, nu?:)) băiet de trupă ce ești tu..
6- "A avut dreptate"!?:)) risc să mă enervez!
 Ca să ai "dreptate" NULITATE, tre să ai mari goluri de oxigen în cap/carențe în personalitate asta pentru că e necesar să deții toate coordonatele ecuației:să vezi/identifici nuanțele, trimiterile, nucleele separate, dar tu cum ești simplist-orgolios(combinație și aici nefastă)te raportezi ce-i bagi ăleia în golurile neumplute, dar și aruncându-i pe gură frumoase noțiuni împrumutate. Monșer, ești  "prost"! Adică Nu Știi, doar miroși suprafețele și vii... și te bagi peste mine să-ți dai cu presupusul în dreptul reperelor și echivocurilor "mele"puse în antiteză. De ce? Și tu ai nevoie să minimalizezi pentru a te valorifica. Ce să-ți valorifici? Mișto-ul meu asupra turmei nu mi-L poți devoala și știi de ce? Ești Implicat di-rect!
Așadar ce ai vrea tu să VALORIZEZI aici? Bruma de învățăminte dă întotdeauna reacții-contra: grobianismul în iubire doare pe oricine! Dar, nu ai ajuns tu la frecvențele astea...așa că faci urât de jos de acolo de la tine...și vrei să mă sperii sin tax sic.
7-Uite vezi cum contribui tu la ciufulirea mea?:)Păi cum să-mi zici tu mie una ca asta:  "nu suporti sa nu ti se dea dreptate" ?
Educația, pregătirea, percepția ics și socializarea cu urme de îmbălsămare te împiedică să vezi, să-ți poți limpezi creierul pentru și a te lămuri că eu nu caut asta, ci ridic "la fileu" nuanțe complexe ale firii umane, în speță ale iubirii. Apropo știi că în numele iubirii se omoară? Ești mult prea banal-ofticos că să ajungi la asemenea performanțe de ÎNȚELEGERE, așa că poți măcăni liniar în continuare. Eventual cu flori în pridvor și iubescuri de sezon.
8-Băieții din generală dacă mă băteau?:)) Sau: "Cand deja nu mai faci fata, vad imaginea unui copil cu ochelari si cosuri, care il are pe John Cena la avatar"? :)) Mă ce să zic, niște cretinoizi imberbi..am avut pe lângă mine dar nu mi-i amintesc să fii plecat la braț cu cine știe ce. Am în minte niște întrebări de la vremea respectivă...dar în orice caz nu aveau ca suport "dorința", știi? Chestii neclare, ambigue ce și-au găsit răspunsurile la timpul potrivit, tocmai pentru a nu mă iluziona așa cum faci tu...să te dai păreorolog și să te poți minții că mă pui la colț cu presupuneri cărora le lipsesc baza.Și ce să zic, ambi ne dăm cu părerea, dar moa nu calc în rahatul din potecă.
9- Asta e diferența dintre noi, eu nu sunt "rău ", nici nu atac persoana, mă excită prea mult subiectul, de ce? Îl caut în urma analizelor de multe ori făcute cu drag știi? So: Acum, persoana care înaintează subiectul o devoalez de cele mai multe ori, îi trădez apucăturile subconștientului și percepțiile agresive, așa cum am făcut acum cu tine. Dar și replic în dreptul asocierilor de idei, trăiri și identificări pe care unul ca tine și le permite să le simplifice hai-hui.
10- Păcătuiești (laitmotiv)prin a te alinia curentului de șmecher, ludic și superficial în superioritatea-ți ieftină.

În loc de concluzie
ICS: Eu nu apreciez anticipând așa cum doar "am învățat"(papagalicește) precum faci Tu, ci concluzionez foarte ușor.Simțurile mi le-au ascuțit altele... Miros toate resorturile unui atac neconvențional făcut (săracul) în virtutea unui același vechi sistem de reacții prostești: băgatul într-un domeniu unde creierul din oala-ți proprie nu poate fierbe. De ce? Are ațe...așa lubric și totdată înghesuit în largețea sa. De ce?? Nu a fost învățat cu temeperaturi mari, înalte! andreiraduM ce ești!
Speranța de a fi irelevant încă îți mai poate oferi "guri de oxigen" dar te rog, nu la mine..în spațiu.
Ps: dacă te întreb acum ce înseamnă pt tine că:" nu mai fac față" cât timp am pierde? Zi menumorut!?
:)

12.06.2012

Bizarerie sau nu!?


Ascultam o melodie veche pe you toube-ul nostru cel de toate zilele şi...
cănd ce văd, după...?
"Eşti mireasa ieţii mele" opa! o melodie ce de câte ori mi-a apărut în faţă mi-a trezit un feeling aparte, un zâmbet, un sentiment neconturat...o străfulgerare de moment, o eternitate prinsă în chingile realităţii.

Pentru că m-a făcut să zâmbesc atât de larg, m-am gândit să o postez, poate o placeţi şi voi...şi să vă trezească sentimente dintre cele mai bizare... sau naturale:)
Auzi: "Eşti cea mai minunată fată...în viaţa mea ai coborât din rai" :)))


Are "ceva"...pe care vi-l dedic...dincolo de visare, speranţă sau real...


11.06.2012

Dilema celor Vii: dragoste sau în-dragoste?




Circulă un curent...o tendință firească și necontrolabilă printre cei vii, de a primi, a oferi dragoste...însă mai puțin de a ne plasa înăuntrul ei, și de a-i simți vibrația, vârtejul amplitudinii , aromele unui anume curcubeu fantastic... totodată acele insesezabile contrarii dulci ale naturaleței ființei, direct implicate în adierile cele mai sensibile ale apariției continue cui? V-ați prins:ale FRUMOSULUI/AUTENTICULUI pe care uneori cei mai mulți se întâlnesc bot în bot(muc) cu ele...


Cum reacționăm? E, aici apare diferența. 
Cei mai mulți datorită unor circumstanțe întâmplătoare sau meritorii aleatoriu se plasează în afara ÎN-DRĂGOSTIRII...mulțumindu-se să se lase iubiți, doriți/scoși...din cotidian. Îi pasc însă din păcate transformarea în niște automate sexuale...iar de aici și până la diluarea sentimentelor/trăirilor reciproce nu mai este decât un singur pas, dincolo de nivelul educației sau culturii la un nivel acceptabil să-i zicem. Proba timpului altfel spus nu iartă pe mai nimeni.


Așa că iată de unde și teama general-călduță de ÎN-DRĂGOSTIRE...
Înăuntru e fierbinte, e haios...e frumusețea pură, e alegere, e greșeală și iertare în formă ideală, e rațiune copleșitoare...e un tot de scrum mirosind a phoenix....
Afară-e muncă, e control, e calcul minuțios! 
Mult mai repede fuți și ieși basma curată decât să te lași pradă unui vertij pe care nu l-ai simțit niciodată și care-ți pare în orice caz contradictoriu, plus că apare amenințarea slăbiciunii. Curând fututul îți mecanicizează viața: și ori dai la porumbei ca andreiraduM, pentru a simula că poți fi îndrăgostit oricând, ori te concentrezi pe lucruri serioase:caz-nice, profi etc. Privilegiul de a simte doar ceva anume din Dragoste(oferit sau simțit) îți întrece lejer cunoștințele tale și simțurile încă atrofiate, necesare stării de În-drăgostit.
Întrecerea fututului din fiecare gospodărie, este de multe ori obturată de senzația că trăiești la maximum dragostea. Confunzi întâmplătorul, inerția și bună-starea unei dimineți, cu esența, ceea ce nu-i adevărat.
 Dacă n-ar fi minciuna....nici noi nu ne am putea recrea așa de slab precum o facem.
Scepticul ar zice: hmm...nimic nou.
Entuziastul: nimic nu este la fel.
La mijloc va rămâne însă mereu aceași esență a modernității, rezumată la Întrebarea: 
-Cum să te poți reinventa în fiecare zi...dacă toți din jurul tău trag de tine ca să rămâi la fel??  ...să fii etichetabil și să nu ieși din turmă pentru că deranjezi?


Iacătă cum datul din curul inconștienței și alienării devine cel mai dezirabil lucru pentru cele două sexe.
A fute devine legea! Să scapi, de ce nu este Al Tău!!!
Actul în sine absoarbe în-drăgostirea...făcând-o necredibilă și o pune sub spectrul disprețului..pt oricine mai crede în ÎN-DRĂGO-STIRE!
Sau mai sunt câte unele/unii care zic că ar intra în starea de în-drăgostire atunci când se cuvine...?Pooftiim? :))
Numai poate să pricinuiască pagube lubricității sau mă rog, a cererilor reciproce subtile. No?

Eveniment dedicat cu dragoste unui aurolac al feelingului- andreiraduM

Căutati pe acest blog