E cel mai simplu.Cum să vorbeşti despre Iubire?
Mă rog, poţi s-o faci! Nu să vorbeşti. Trendul îmbibat în firesc este acceptat.
:)))))))
închid paranteza
Cum ar fi să te interesezi ce şi cum...să faci sau să înţelegi iubirea?
Cât de anapoda poţi fi?
Câtă acţiune să întreprinzi pentru ca ulterior să nu ai tupeul să ai dreptate asupra unui coleg de viaţă limitat?
Cât de înfumurat să fii să poţi crede că partenerul îţi poate fi atât de disciplinat în sentimente ca tu să te poţi apropia de VERDICT în ceea ce-l priveşte?? Zi??
Cât de ascultător poţi fi, ca să poţi înţelege(în cele din urmă)că ceea ce se aplică azi mâine trebuie... şi este necesar să aduci îmbunătăţiri, substanţiale?
Cât de impasibil poţi fi pe contra-orgasmul tău care până la urmă reprezintă paşaportul cel mai sigur către mântuire? Şi în chilii până la urmă, cât de ne-sexual poţi fi, te găseşte unul/una să-ţi facă figura?(m-am săturat de "Lol")
Cât de oficial poţi fi ca să poţi oferi orgasme şi alea chinuite însă pentru...celălalt?
Cât de generos să poţi fi astfel încât să nu rămâi un încuiat/O limitată şi o îmbâcsită cu toate că produci impresii vitale celorlalţi?
Cât de frumos poţi fi astfel încât să nu răneşti sau cel puţin să blochezi?
Câte lacrimi să verşi ca să înţelegi că iubirea este ne-condiţionată şi ne-limitată? (chiar şi în cazul contractului leg-al cu partenerul)
Cât de căsătorit să fii astfel încât să Înţelegi că dacă iubeşti tu, Tu-ToT(inclusiv oameni care au alte organe ce duc la apropierea chiar şi involuntară a inimilor), este f.necesar în cazul ăsta să nu pierzi firul sensibil care leagă fragilitatea, eroarea, educaţia şi gentileţea proprie cultivată sau nu, cu nevoia de respiraţie, care şi asta la rândul ei are pile la Doamne-Doamne pentru a-ţi băga la graniţă Mântuirea în buzunarul de la inimă? Ziiii? Căutător în lada de gunoi a născătorilor la întâmplare dus şi duşi târâş la educaţie, zii??
-Cât de Runceanu să fii astfel încât să NU chemi invidia Şi prostia Şi ura Şi neputinţa,
care îţi urlă prin fiinţă încă de la naştere?
:(
STROFA 3-A
"Cand inima mea imi spune, vorbeste...Un gand nechemat ma-ndeamna sa tac.
Sa-ti spun te-am iertat, nu este nimica.
Orgolii mai vechi
Mi-e greu sa le-nving....
De pierzi sau invingi, ce-i pasa iubirii
Cand cel ce-a invins e singur si trist;
Un singur cuvant si tot va fi bine
Dar inima mea nu tine cu mine
Ce sa-i spun,
ce sa sper,
Cum s-o rog,
cum sa-i cer…
Iarta, tu inima
iarta
Tacerea te roaga
si gandul,
te cearta,
Iarta,
tu inima
iarta
In dragoste
trebuie....
sa ierti
Hai incearca si iarta,
tu inima iarta
In numele dragostei, fi inteleapta,
Iarta, tu inima iarta
Vei fi fericita daca vrei."
Suprem. Superb! Cât de adevărat poate fi? Câtă lipsă de impurităţi general-cosmopolite...? Câtă seninătate improprie fiinţei civilizate. Blestemat să fie criminalul...
Mihaela are atuul divin de a fi iubită apreciată şi mângâiată de Zei mai mult Acolo de cât aici.
*
Ha!
S-au risipit toate nedumeririle?
Aş!!!
Au rămas întregi!
Trebuie să recunoaştem:-Nevoia de PROSTIE(de ne-aflat/ne-înţeles/ne-reEducat) ne ţine în Viaţă, şi cu Iluzia pe post de toiag.
Punct sau Period cum zice englezu'.
(pionierii în domeniu i-am exclus din start pt o astfel de postare)